VIDEO. Persoane de origine arabă – amenințate cu arma, agresate fizic și deposedate de bani, în regiunea transnistreană. Suspecții, identificați de polițiști
Ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI, în comun cu ofițerii de investigații și de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Bender, sub conducerea Procuraturii Bender, au deconspirat activitatea unui grup infracțional din regiunea transnistreană care ar fi sechestrat patru persoane de origine arabă le-au amenințat cu arma, agresat fizic și deposedat de mijloace financiare. Mai mult, în schimbul eliberării victimelor au cerut de la rudele acestora mijloace bănești în sumă de 6000 de euro.
„În speță, victimele, trei bărbați cu vârstele cuprinse între 45 și 55 de ani și o femeie de 36 de ani, cetățeni ai Republicii Arabe Siriene, sosind în Republica Moldova cu scopul de a înființa o întreprindere comercială și de a exporta fructe ulterior în țările Arabe, au purtat discuții prin intermediul aplicațiilor mobile cu unul dintre suspecți sub pretextul prezentării unui depozit de mere”.
La 21 ianuarie 2023, în baza unei înțelegeri prealabile cu suspectul, victimele ar fi fost urcate într-un automobil și transportate într-o localitate din stânga Nistrului.
„Ajunși într-o fâșie forestieră au fost coborâte forțat din automobil de către persoane necunoscute. Ulterior, au fost amenințate cu arma, agresate fizic prin aplicarea loviturilor cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului și au fost deposedate de telefoane mobile, mijloace bănești în sumă de 3000 de dolari si 1500 de euro, precum și acte personale, cauzându-le daune în proporții considerabile. Apoi, au fost urcate în același automobil și aruncate pe carosabil în timpul deplasării.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse de oamenii legii a fost identificat posesorul automobilului, un bărbat de 32 ani, domiciliat în regiunea neconstituțională transnistreană. Totodată, au fost identificați alți doi bărbați de 29 și 42 de ani, suspectați în comiterea infracțiunii, unul dintre ei domiciliat în orașul Tiraspol”.
La 31 martie 2023, grație intervenției prompte a polițiștilor a fost reținut unul dintre bănuiți, un bărbat de 30 ani, locuitor al regiunii neconstituționale transnistrene. Suspectul și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii.
Astfel, în cadrul urmăririi penale a fost depistat și ridicat mulajul de armă cu care au fost amenințate părțile vătămate, de asemenea au fost depistate actele unei victime, sustrase în timpul comiterii infracțiunii.
La 3 aprilie 2023, suspectul în vârstă de 30 ani, a fost arestat pentru 30 zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Ceilalți trei suspecți urmează a fi anunțați în căutare.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu participarea a două sau mai multe persoane, prin aplicarea armei și cauzarea de daune în proporţii considerabile.
Conform legislației penale, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.
La moment polițiștii întreprind și alte măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!