Am ajuns în luna aprilie tot cu cojocul pe noi. Ne-am luat „la revedere” de la iarnă, pentru că încercăm să ademenim primăvara. I-am simţit deja mirosul, ne-a trezit la viaţă, ne-a umplut de entuziasm! Am scos deja bicicletele! Ziua este mai lungă şi vrem ca afară să fie temperaturi mai ridicate pentru a putea începe plimbările lungi de seară. Ne-am săturat cu toţii de statul în casă şi de a circula doar cu maşina.
În copilărie, primă¬vara mă păcălea de fiecare dată şi izbucnea tumultuoasă, cât vedeai cu ochii. Lumea părea alta, ieşită pe tă¬cute, într-o noapte, din ceţurile mohorâte de februa¬rie, din ploile iuţi şi scurte, amestecate cu fulgi răzleţiţi, aduşi de vânturi dinspre munte. Toate păreau cele ştiute, numai că aerul era altfel, mai uşor şi mai străveziu cumva şi se mai arătau şi alte sem¬ne, din care înţelegeai că ceva-ceva s-a întâmplat, to-tuşi. Poate, un freamăt de crengi, poate, o lumină piezi¬şă care aluneca pe un perete al casei, zgomotul apelor în care se scurgeau zăpezile, zborul păsărilor, ori poate doar bucuria cu care pământul primea, deopotrivă, ploile şi soarele.
Eu una vreau să văd în sfârşit cum înmuguresc copacii anul acesta şi să simt aerul de primăvară în adevărata lui splendoare. Vreau să văd străzile animate de plimbăreţi şi terasele pline de oameni ce au ieşit în oraş după o zi obositoare de lucru. Este luna aprilie şi este cazul ca primăvara să se arate la faţă.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
