Internațional

Vlad Plahotniuc: Germania este un partener de încredere și important al Moldovei

Printre subiectele principale abordate au fost: colaborarea inter-parlamentară în cadrul relațiilor bilaterale, parcursul european al RM și susținerea din partea Germaniei a acestuia, situația politică din RM în urma alegerilor locale, etc.

În cadrul discuțiilor purtate, Wolfgang Thierse a menționat că Germania sprijină apropierea RM de structurile europene și a salutat relațiile parlamentare solide dintre țările noastre. La rândul său, Vlad Plahotniuc a menționat satisfacția părții moldovenești de parteneriatul stabil și durabil dintre țările noastre. De asemenea, Prim-vicepreședintele a menționat că Germania este un important și de încredere partener al nostru. Oficialul moldovean i-a exprimat recunoștința Dlui Thierse pentru sprijinul constant al parlamentarilor germani, în special în ceea ce privește adoptarea în 2008 a moțiunii de a "sprijini integrarea europeană a RM," iar în 2009 a Declarației în sprijinul AIE din RM.

Amintim că în 2009 a fost constituit Forumul germano-moldovenesc, cu participarea a numeroși deputaţi din Bundestag, reprezentanţi ai fundaţiilor politice, cercurilor de afaceri şi instituţiilor culturale. Forumul germano-moldovenesc a servit drept imbold pentru lansarea, în 2010, a Forumului moldo-german la Chișinău, în componența căruia intră circa 80 persoane – deputați, politicieni, oameni de afaceri, de cultură (președinte – I.Corman, preşedintele Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană a Parlamentului). Ambele forumuri constituie o platformă excelentă pentru facilitarea și aprofundarea cooperării dintre cele două țări.

Ana Mihăescu
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *