Din punct de vedere cultural (fără să excludem spiritualitatea), cel mai important moment e al colindelor. Referitor la perioada, în care se poate colinda, opiniile sunt împărțite. Cei mai mulți susțin (așa cum vedem în majoritatea bisericilor) că se începe colindatul de la Sfântul Nicolae, care marchează începutul sărbătorilor creștine de iarnă, ce se închid o lună mai târziu, de Sfântul Ioan Botezătorul. Există și comunități care colindă încă de la începutul postului. Pentru sate și comunități restrânse, chiar dacă în biserică se cântă deja colinde după Tatăl Nostru, colindatul are loc doar în Ajun sau de Crăciun.
Dintr-un loc în altul, colindătorii sunt mai spectaculoși sau mai modești. Totuși încântarea rămâne. Dar mai există și oameni care se ocupă, în special, de această comoară a străbunilor noștri, recuperând colinde vechi, bijuterii incredibile, piese antropologice. Un astfel de grup îl constituie Ioan Bocșa și ansamblul Icoane de la Cluj. Cine a ascultat colindele lor știe despre ce vorbesc. Dar să știți că avem și aici ansambluri superbe, colindători ce par desprinși din alte veacuri. Să amintim „Plăieșii” sau ansamblul „Ștefan-Vodă”.
Însă astăzi vreau să amintesc de Surorile Osoianu. Pe ambele maluri ale Prutului, indiferent cu cine stai de vorbă, toți vor putea spune câte ceva de aceste artiste, uneori prea puțin promovate la noi.
Eu vă recomand acum, că tot se apropie brăduții și beculețele colorate, să căutați colindele de pe valea Nistrului ale Surorilor Osoianu. Și chiar sunt curioasă, primăria ce artiști (unii între ghilimele) va aduce pentru concertele gratuite din PMAN și pe 31 decembrie.
Pentru mine ar fi o adevărată motivație să merg acolo dacă aș putea asculta live inegalabila colindă basarabeană „Voinicul și cerbul”, în interpretarea (la fel de inegalabilă) a Surorilor Osoianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
