Actualitate

Voronin a ramas singur in fata iepei

Agentiile ruse de presa arata ca presedintele Dmitri Medvedev a avut intalniri separate cu fiecare dintre cei sase presedinti de state CSI, prezenti sambata la cursa de cai de la Moscova, cu exceptia lui Voronin. Astfel, Medvedev s-a intalnit intre patru ochi cu liderul kazah si cel tadjik, a luat pranzul cu presedintii armean si cel azer.

Presedintele rus n-a avut intrevederi doar cu Voronin si cu liderii regiunilor separatiste Osetia de Sud si Abhazia. Mentionam ca sefii Belarusiei, Ucrainei, Uzbekistanului, Turkmenistanului si al Kargazstanului au declinat invitatia la Moscova, motivand cu programul foarte incarcat ori sanatatea precara a unor rude. Desi mai multi analisti au opinat ca seful comunistilor moldoveni merge la Kremlin pentru o noua doza de sustinere electorala, pretextul oficial pentru deplasarea la Moscova a fost cursa de cai, motiv din care Voronin a dorit sa aiba propriul trapas in competitie. Pentru aceasta, in ajun, la Moscova a fost transportat, intr-un vagon special, si un animal de calarie din RM. Potrivit unor surse demne de incredere, costurile de transport, intretinere si personal (medic veterinar, masor, psiholog si potcovar) au saracit bugetul R. Moldova cu circa 200 de mii de lei.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *