Pentru că cel mai probabil și acesta se conduce numai pe el însuși în partidul din care face parte, declaraţía sa a fost una de excepție, dar a trecut neobservată… Într-o societate disperată, după cum suntem noi, asemenea apariții sunt foarte utile, deoarece ele cel puțin ne distrează copios. Nici eu nu eram prea fericit atunci când l-am auzit, dar zău că m-a umflat râsul și vorbele lui m-au luminat la față.

Cadavrele politice vor să învie

Pe toți morții politicii noastre sau, mai delicat vorbind, pe toți postpoliticienii moldoveni, i-a înviat uninominalul, adică intenția tandemului PD-PSRM de a schimba sistemul electoral. Cunosc și eu câţiva dintre ei care cândva au însemnat ceva în țara asta, însă, fiind incapabili să facă ceva bun, electoratul i-a uitat. Cu toate acestea ei acum își fac planuri despre câți bani vor cere de la PD când vor ajunge în Parlament. Așa gândesc, în special, mulți dintre artiștii și oamenii noștri de cultură care optează pentru votul uninominal. Şi ei nu de țară se îngrijorează, ci de buzunarele lor sărace, din păcate… Iar dacă scriitorii și cântăreții au ridicat nasul, de ce ar sta pe loc cadavrele politice?

Omul despre care vorbeam mai sus este președintele unui partid, care niciodată n-a fost nici pe aproape să depășească pragul electoral. În prezent, partidul său nu are nimic în afară de nume și de lider, care se vede deja în Parlament. Deși caută să pară foarte serios atunci când critică alte partide cu zero membtri de facto, el nu se deosebește cu nimic de un om al străzii care ne-ar spune că e miliardar și că i-ar face praf pe confrații săi boschetari. Și, aidoma celorlalți vagabonzi politici, cărora le-a asfințit steaua, acest lideraș se pune bine pe lângă Vlad Plahotniuc. Așa se gudurau odinioară şi alții pe lângă Voronin, iar mai devreme – pe lângă Lenin și Stalin. Singura asemănare dintre cei de ieri și cei de azi este că toți sunt niște epave care se chinuiesc să joace rolul de dame de cartier, ridicându-şi fustițele în fața celor care-i plătește mai mult. De data aceasta, nu Plahotniuc e rău, ci ei sunt prea mititei pentru a fi luați în seamă.

Buzunarul statului și slănina grașilor

Acești oameni sunt cadavre politice din simplul motiv că şi-au făcut deja jocul. Fiind la putere, ei au reușit să înșele cu vârf și îndesat speranțele alegătorilor. La început, ei ne-au promis munți de aur, în care noi am crezut şi i-am votat. Dar după ce s-au scufundat în fotolii moi, ei ne-au trimis la origini și au acumulat averi imense pe spatele nostru. Și astăzi, în loc să înţeleagă că au jefuit destul și a venit timpul să fure și alții, pentru că asta-i o lege sfântă în politica autohtonă, ei nu se ostoiesc atâta timp cât noi plătim în continuare impozite la stat. Așa se face că buzunarul statului nostru se rezumă la slănina din pântecele grașilor pe care îi alegem.

Nu vreau să fac publice numele cerșetorilor de putere la care mă refer, pentru că nu am nicio îndoială că cititorul îi simte, îi vede și îi aude. De un singur om care s-a alineat în rândul lor îmi pare rău, pentru că aveam față de el un respect aparte și credeam că el are mai multă experiență politică decât alți postpoliticieni. Este vorba de Serafim Urechean, politicianul care la vremea sa a făcut greșeala și a mințit mai mult decât era cazul, pierzând astfel toată încrederea electoratului. El a intrat în gura târgului după ce ne-a promis salarii de 500 de euro – lucru absolut imposibil la acea vreme în țara noastră. În afară de aceasta, în 2005, când ne garanta că luptă pentru democrație, pentru limba română și contra comuniştilor, el apăra în parte interesele Moscovei supărată pe Voronin și se întâlnea pe ascuns cu Smirnov la Tiraspol, cerându-i sprijin în alegeri. Există şi unii chişinăueni cărora el le promitea în discuții particulare marea și sarea, iar a doua zi le trântea ușa în față şi nici nu-i lua în seamă. Astfel, Urechean a expirat ca politician. Ce rost are acum să se declare drept salvatorul țării, în loc să se odihnească şi să tragă concluziile de rigoare, e greu de priceput. Şi, dacă vrea astăzi să ne salveze – el singur în faţa sistemului, de ce n-a făcut-o atunci când lumea mai credea în el şi când avea un partid destul de consolidat şi mai mulţi deputaţi în legislativ?

De ce Urechean vrea să candideze la funcţia de primar general?

În această situație, nu trebuie să ne mire faptul că lumea face bancuri pe seama bietului Urechean, cu atât mai mult, cu cât, în timp ce ne promite salvarea, el are un discurs mângâietor la adresa lui Vlad Plahotniuc și Valeriu Zubco. Prin acest mesaj, de fapt, Urechean comite încă o eroare fatală, fiindcă alegătorii n-au uitat cum, în 2009, el ne promitea un procuror general independent, pentru ca în cele din urmă să ne trezim cu un șef al procuraturii dependent totalmente – toată țara știe de cine. Se zice că PD i-a plătit lui Urechean câteva milioane pentru această funcție, dar atâta timp cât acest lucru nu este dovedit nu putem băga mâna în foc. Însă Urechean, dacă se vede iarăși în politică mare, ar trebui să explice clar de ce atunci nu s-a ținut de cuvânt. De ce nu Andronic sau Susarenco, care se numărau printre candidaţii la şefia procuraturii? Și prin ce Zubco e mai bun decât ceilalți doi?

Dacă sărim peste alte presupuneri, jocul lui Urechean e scurt și clar. El se visează în cel mai rău caz deputat ales pe o circumscripție uninominală, care ulterior va adera la o majoritate constituită de PD. Lăudându-l pe Plahotniuc, el îi dă acestuia asigurări că-l va susţine în viitor. Nu-i exclus că Urechean va candida şi la funcţia de primar al Chișinăului, după cum se arată dispus, chiar dacă e imposibil ca să nu-și dea seama că astfel se va face de râsul orașului. Ultimele activități comune ale PD și PSRM ne fac să înțelegem că miza democraților la scrutinul local ar putea fi Ion Ceban, iar în acest caz Urechean ar putea fi folosit doar ca o nadă pentru electorat, care ar încerca să demonstreze autenticitatea referendumului anti-Chirtoacă. Adică, chipurile, eliminarea lui Chirtoacă de la cârma Capitalei nu a făcut parte din schema de eliminare a PL de la guvernare, ci este un act recunoscut de toată lumea, inclusiv de foști actori politici importanți.

Popcorn și bere în așteptarea războiului…

În calitate de jurnalist, eu am discutat în ultimii ani cu toți oamenii care ne-au condus țara și pe fiecare l-am întrebat mai în glumă, mai în serios, în ce măsură un politician trebuie să-și păcălească alegătorii pentru a fi ales. Și toți mi-au vorbit despre o limită, pe care unii dintre ei au depășit-o, fiindcă puterea e o haină frumoasă care te face ispititor până când transpiri şi îți scoți la iveală murdăria. Dacă nu ai avut grijă să te speli la timp, ești mort politic, la fel ca şi postpoliticienii despre care vorbesc.

Așa stând lucrurile, guvernarea în RM nu se va schimba degrabă, indiferent dacă vom avea alegeri pe liste de partid sau pe circumscripții uninominale, sau în baza sistemului mixt. Nu demult, Nicolae Andronic îmi spunea într-un interviu că opoziția noastră este amorfă, pentru că cele câteva partide extraparlamentare care protestează contra guvernării se preocupă nu de problemele noastre, ci de interesele lor strict personale. Nu mă grăbesc să-i dau dreptate lui Andronic, dar cam așa e. Astfel spectacolul nostru politic va continua pe vechi până când între Plahotniuc și Dodon vor apărea primele neînțelegeri mari care vor declanșa războiul dintre ei.

Până atunci mai avem timp. De aceea, când apar postpoliticienii noștri osteniți și salvatori la televizor, fugiți la magazinul din apropiere și cumpărați-vă popcorn și bere, ca să vă amuzați pe cinste, pentru a uita măcar pentru o jumătate de ceas de grijile cotidiene.