Actualitate

Vremea se schimbă radical. Ce ne așteaptă săptămâna viitoare și unde vine primăvara

Vremea o ia razna din nou. După episodul de iarnă autentică, vin temperaturi de primăvară. Meteorologii avertizează să săptămâna viitoare, în sudul țării, vremea va fi anormală: se vor atinge 20 de grade Celsius.

Până atunci, vom avea parte de încă o zi cu vreme rece și închisă. Va ploua slab în majoritatea zonelor, iar altitudini mari vor predomina ninsorilor. Maximele nu vor depăși 7 grade Celsius.

Florinela Georgescu, director la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunțat la Antena 3 CNN că urmează temperaturi anormale pentru această perioadă, cu maxime ce pot ajunge până la 20 de grade.

Într-adevăr, de mâine (sâmbătă – n.r.) chiar încet-încet, temperaturile vor începe să crească, dar încălzirea cea mai pronunțată va fi săptămâna viitoare.

De marți până joi inclusiv, așteptăm maxime mai apropiate de ce ar trebui să avem la începutul primăverii, nu la jumătatea lunii ianuarie.

Maximele despre care vorbesc se vor încadra, probabil, marți între 7 și 17 grade, miercuri și joi între 11 și 20 de grade pe partea de sud a țării. 

De așteptat și la București maxime, miercuri și joi, în jurul a 19 grade, temperaturi cu mult mai ridicate decât ce ar trebui să avem în această perioadă

De altfel, nopțile din săptămâna viitoare vor avea și ele temperaturi foarte ridicate, care ar trebui să fie, de fapt, maximele acestei perioade. Deci, o vreme deosebit de caldă“, a spus Florinela Georgescu, director în Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), vineri, la Antena 3 CNN.

La munte predomină ninsorile

Sâmbătă, 14 ianuarie, vremea va fi în general închisă. Local și temporar va ploua slab în vest, centru și nord, pe arii restrânse în sud și doar izolat în restul zonelor. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Se va semnala ceață, pe alocuri asociată cu burniță, cu precădere în regiunile extracarpatice și în Transilvania. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 și 7 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între minus 2 și 2 grade Celsius.

În București, vremea va fi închisă și trecător va burnița sau ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 4 și 6 grade Celsius și cea minimă va fi de 3 grade Celsius. Mai ales dimineața vor fi condiții de ceață.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *