Externe

Xi Jinping, avertizează Occidentul: Cine îndrăznește să atace CHINA se va lovi de Marele Zid

Liderul chinez nu și-a concentrat atenția doar asupra trecutului, ci a privit și spre următoarea generație a Partidului Comunist, cerându-le tinerilor „să se ridice la înălțimea așteptărilor vremurilor”.

Marșul anual pro-democrație din Hong Kong, care în mod tradițional se ținea la 1 iulie, a fost anulat joi pentru prima dată în 18 ani. Mii de polițiști au patrulat, în schimb, pe străzile orașului pentru a depista orice semn de disidență.

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze marea hotărâre, voința puternică și capacitatea extraordinară a poporului chinez de a-și apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială”, a punctat liderul de la Beijing.

În prezent, China este a doua cea mai mare economie a lumii, iar unele estimări sugerează că este pe cale să depășească Statele Unite.

Cu toate acestea, ceremoniile fastuoase de joi au urmat după doi ani tulburi pentru partidul unic, marcați de gestionarea greșită a focarului inițial de Covid-19 din provincia Wuhan, în decembrie 2019, de indignarea internațională tot mai mare cu privire la presupusele abuzuri asupra drepturilor omului în provincia Xinjiang, unde există o majoritate musulmană uigură, și de intensificarea, urmată de înăbușirea amplelor manifestații pro-democrație.

Pe de altă parte, în fața conducerii Chinei stau numeroase provocări, de la o economie în încetinire, o populație îmbătrânită și o forță de muncă în scădere, până la un Occident democratic din ce în ce mai unit, care este hotărât să contracareze ascensiunea Chinei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *