Merkel

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat ‘bulversată’ de accidentul aviatic din Franța
Internațional

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat ‘bulversată’ de accidentul aviatic din Franța

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat 'bulversată' de accidentul aviatic produs marți în sud-estul Franței în care a fost implicat…
Întâlnire de „gradul trei“ la Berlin: Merkel l-a primit pe premierul elen Alexis Tsipras
Internațional

Întâlnire de „gradul trei“ la Berlin: Merkel l-a primit pe premierul elen Alexis Tsipras

Angela Merkel, cancelarul german, aflată sub presiunea intensă a propriei coaliţii, dar şi a creditorilor europeni pentru a menţine linia…
UE așteaptă o anchetă reală în cazul situației de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank
Politică

UE așteaptă o anchetă reală în cazul situației de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank

Germania şi Uniunea Europeană trebuie să sprijine mai energic R. Moldova, însă condiționat de reformarea instituțiilor de drept, de realizarea…
(PRESA INTERNAȚIONALĂ) Rusia se află în evul mediu – Vladimir Putin este statul
CSI / Rusia

(PRESA INTERNAȚIONALĂ) Rusia se află în evul mediu – Vladimir Putin este statul

Dacă cancelarul Angela Merkel, fiind la schiat, va ateriza accidental pe cel „de-al cincilea punct” al poziţiei pe schiuri, în…
Merkel: Germania menţine obiectivul de reataşare a regiunii Crimeea la Ucraina
UE / Nato

Merkel: Germania menţine obiectivul de reataşare a regiunii Crimeea la Ucraina

Un obiectiv important al Germaniei rămâne reataşarea regiunii Crimeea la Ucraina, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, după întrevederea…
Premierul grec pleacă la Berlin pentru a discuta cu Angela Merkel
Internațional

Premierul grec pleacă la Berlin pentru a discuta cu Angela Merkel

Premierul grec Alexis Tsipras se va deplasa lunea viitoare la Berlin pentru prima sa vizită în Germania de la preluarea…
Angela Merkel: Perspectivele de creștere ale economiei europene s-au îmbunătățit
UE / Nato

Angela Merkel: Perspectivele de creștere ale economiei europene s-au îmbunătățit

Perspectivele de creștere ale economiei europene, în special ale Germaniei, s-au îmbunătățit de la sfârșitul anului trecut, sprijinite de prețul…
Obama s-a răzgândit: După discuția cu Merkel, SUA renunţă la intenţia de a furniza arme letale Ucrainei
Internațional

Obama s-a răzgândit: După discuția cu Merkel, SUA renunţă la intenţia de a furniza arme letale Ucrainei

Ambasadorul german la Washington, Peter Wittig, a declarat că preşedintele american, Barack Obama, a renunţat la intenţia de a furniza…