Apariţia în acest an la Chişinău a două televiziuni de ştiri a modificat substanţial piaţa „formatorilor”, „directorilor” de opinii. Având în grila lor mai multe talk-show-uri (insist asupra acestei variante ortografice) şi emisiuni de analiză, televiziunile s-au pomenit la un moment dat în faţa unui deficit cronic de analişti politici. Pentru a nu plictisi telespectatorii cu aceleaşi fizionomii, televiziunile au fost forţate să selecteze aceste persoane după principiul „la nevoie şi cărăbuşul e carne”. În felul acesta, deficitul de analişti s-a transformat într-o adevărată inflaţie.
Astăzi, televiziunile de la Chişinău sunt „deservite” de o ceată întreagă de „analişti” care cred că se pricep la toate – politică externă, economie, sociologie, statistică ş.a.m.d. Iată lista (necompletă) a persoanelor care apar la tv în fiecare seară, ca să ne lumineze ce s-a produs peste zi: I. Boţan, A. Ţăranu, O. Nantoi, N. Chirtoacă, N. Negru, P. Bogatu, R. Mihăieş, V. Catană, V. Gurău, V. Dolganiuc, T. Cârnaţ, S. Mocanu, V. Pavlicenco, O. Ţâcu, B. Ţârdea, Z. Todua, C. Ciurea, P. Negură (rar, din păcate) V. Cibotaru ş.a. Unii dintre aceştia, mai harnici, reuşesc să participe în aceeaşi zi la două-trei televiziuni. De regulă, televiziunile îi prezintă drept analişti politici. Din lista de mai sus doar câţiva pot fi numiţi astfel. Mă refer, evident, în primul rând, la I. Boţan, A. Ţăranu, N. Chirtoacă, O. Nantoi ş.a. Când afirm asta pornesc de la convingerea că analistul politic este o persoană cu studii speciale în domeniu care analizează fenomenele politice cu instrumente ştiinţifice. Nu orice persoană mai vorbăreaţă şi mai tupeistă, care se dă cu părerea despre toate, poate pretinde la titlul de analist sau politolog. Din păcate, acest titlu este compromis de o ceată de diletanţi, care nu pot fi încadraţi nici în categoria observatorilor, nici a comentatorilor, nici a ziariştilor. Apropo de ziarişti. Avem ziarişti care nu-s analişti sau politologi cu diplome, dar stăpânesc bine instrumentele de analiză şi pot produce opinii, mă refer aici la P. Bogatu, N. Negru ş.a.. Avem istorici, analişti interesanţi, aş menţiona aici numele lui O. Ţâcu. Din păcate, avem şi mai mulţi amatori, diletanţi desăvârşiţi, pe care Ion Luca Caragiale îi numea „teoreticieni de berărie”. Majoritatea acestora sunt oamenii unor partide care fac partizanat în favoarea respectivelor partide. Emblematic în acest sens este un oarecare V. Gurău, care face naveta de la NIT la televiziunile libere şi invers. Respectivul şi ploile torenţiale, şi inundaţiile ş.a.m.d. le analizează de pe poziţiile luptei de clasă, cum îi place PCRM-ului. Din această categorie fac parte Z. Todua şi B. Ţârdea (ultimul e original prin faptul că la NIT spune una, iar la „Publika” – un pic alta).
Inflaţia de „analişti” are repercusiuni nocive asupra opiniei publice, devalorizează meseria de analist, duce la degradarea discursului analitic, pentru că aceştia nu formează, ci deformează opinia publică, o manipulează în direcţia dorită de patronii lor. Ei nu produc opinii, ci vorbe. Parafrazându-l pe Lenin, închei optimist: să sperăm că această situaţie e „boala copilăriei” telejurnalismului basarabean care cu timpul va trece…
