Traducător din limba română, Nicolas Cavailles a coordonat editarea operei franţuzeşti a lui Emil Cioran în Colecţia „Pleiade" a Editurii Gaullimard. Cea mai recentă lucrare a sa este volumul L’Elegance et le Chaos. Correspondance de Catherine Pozzi.
– Când l-aţi citit prima dată pe Cioran?
– Pe vremea adolescenţei, la biblioteca municipală; era Précis de décomposition, în Colecţia „Idées“. L-am luat repede şi l-am citit lângă un zid izolat, sub un copac, în spatele unei parcări.
– Ce scriitor din secolul al XX-lea poate fi comparat cu Cioran, în privinţa stilului şi a temelor de reflecţie?
– Niciunul. Dacă analizaţi împreună stilul şi mizele gândirii sale, Cioran este unic în secolul său. Obsesiile sale şi cele ale marelui său prieten, Eugen Ionescu, erau învecinate, dacă nu identice; dar operele lor pornesc în direcţii formale aproape contrare. Acelaşi lucru cu Beckett sau cu un Paul Valet. (…)Cât despre cei care au venit după el, care l-au citit şi care se prezintă drept „copiii spirituali“ ai celui care a „comis toate crimele în afara celei de a fi tată”, aceştia cu greu vor putea să scape riscului caricaturii. Cioran este mai apropiat de un poet exaltat în felul lui decât de orice discipol autoproclamat; el îl încurajează pe fiecare să-şi urmeze propria cale, să nu imite pe nimeni.
– Sunteţi un foarte bun cunoscător al limbii române, lucru dovedit, printre altele, de excelenta dumneavoastră traducere în franceză a Devenirii întru fiinţă a lui Constantin Noica. Cum aţi ajuns să învăţaţi atât de bine româneşte şi ce alte proiecte de traducere mai aveţi?
– Am învăţat româneşte ca să-l citesc pe Cioran şi ca să trăiesc la Bucureşti – fără să ştiu ce putea să urmeze. Chiar fără să vorbeşti despre Eminescu sau despre Nichita Stănescu, când citeşti la o poetă de abia 20 de ani (Emilia Zăgrian): „Vocea mea e subţire / femurul mi-a tras sânul sub fustă“, sau când auzi un şofer de autobuz spunând, în toiul nopţii, pe o stradă pustie, atins de lehamite, fără să se adreseze nimănui: „Curge scârba de pe mine!”, învăţarea trece dincolo de simplul fapt lingvistic.
Acum traduc romanul Gabrielei Adameşteanu, Provizorat, care trebuie să apară în 2013 la Editura Gallimard. Printre proiectele de traducere pe care sper să am norocul să le duc la capăt într-o zi se mai află romanele lui Radu Aldulescu, jurnalul lui Jeni Acterian şi poezia lui Emil Botta.
Interviu realizat de Ciprian Vălcan
(Dilema Veche, nr. 410/22-28 decembrie 2011)
