Simplu spus, Rusia își evaluase granițele care îi conveneau și noi eram în afara lor, eram în zona gri, că nu se așteptau atunci că vom ajunge în NATO și UE. Motivele sînt mai multe, dar țin mai ales de național-comunismul românesc. Practic Rusia plecase de la noi de un sfert de veac cînd își retrăsese trupele, ceea ce a permis ridicolul regim Ceaușescu, cel în care Securitatea se agita să îl convingă pe Mircea Eliade să vină în țară ca să ne pună ultima ștampilă de buni pentru Vest, un regim comunist care căuta să placă Occidentului și să sugereze o a Treia Cale pentru lumea a treia. În schimb erau înăuntrul graniței lor Țările Baltice, Moldova, Georgia, și, evident, Ucraina, leagănul rusismului. Aceste țări erau și mult mai legate economic, nu doar prin CAER, ci și prin designul unor lanțuri de producție care presupuneau cooperare eternă.
De asta rușii nu au intrat în România, ci, dimpotrivă, au ieșit din Europa centrală, evaluînd corect că URSS, falită la acea dată, nu mai putea duce în spate Polonia, și ea falită, Ungaria, Cehoslavia și RDG.
Am cîștigat deci războiul cu rușii pentru că ei s-au retras strategic pe bucata pe care o puteau susține, nu pentru că am fost viteji. Cine a avut bunici pe frontul de răsărit, ca mine, a auzit deja povești despre vitejia noastră. Bunicul meu era ofițer de carieră, dar conducea o trupă de țărani. Cum spuneau germanii, citați copios de generalul Sănătescu și alții, nu te puteai baza pe români să moară ținînd o poziție. Mureau ei oricum, sub bombardamentul german. Bunicul meu era mai ales preocupat, după atîția ani, de cum a trebuit să comunice el vestea familiilor care își pierdeau unicul fiu la Stalingrad sau pe Don, familiilor de răzeși vechi din Moldova profundă care nu pricepeau ce caută ei acolo și de ce luptă. Nu l-am privit niciodată ca pe un om mai puțin eroic pentru că asta îi era grija și nu cum să ia mai multe stele punîndu-și oamenii la risc. Românii nu au fibra războinică, și slavă Domnului că e așa. Și azi văd că ai noștri băieți de la Externe cer să vină mai multe trupe NATO. Adică cine să vină, francezi, americani? Noi nu suntem aici?
Gorbaciov a pierdut apoi țările Baltice, unde nu s-a mai manifestat așa de liberal precum cu Iliescu și a încercat să se opună, că se trecuse granița pe care voia să o țină. Dar le-a pierdut, că acolo naționalismul e foarte puternic, spre deosebire de românii din Moldova, ăia chiar ar muri pentru libertatea lor. Cine se întreabă de ce ai noștri basarabeni nu o fac, să ne întrebe pe noi, care avem morți în familie cărora nu le cunoaștem nici mormîntul de pe urma celor două intrări ale rușilor din secolul XX. Pentru că toți cei care se opuneau URSS au fost pur și simplu eradicați, ei și toți cunoscuții lor.
Ce vreau să spun aici este că operăm deja în interiorul frontierei pe care Rusia și-o impusese de ceva vreme. Am amenințat cu NATO în Ucraina şi în Georgia, deși a fost o prostie. Georgia nu se poate niciodată reuni cu teritoriile care s-au desprins mai demult (Abhazia și Osetia de Sud) decît dacă rușii agrează, și NATO nu ia țări cu probleme de frontieră. Ucraina a existat doar pentru că rușii au lăsat-o, dar acuma nu, nu o mai lasă.
Rusia rămâne ce a fost totdeauna: un stat tare în materie de putere despotică, și slab în materie infrastructurală, care își vede populația scăzînd și are nevoie de universitatea Stanford să îi facă studiile de mortalitate, că singură nu mai are capacitatea. Cum glumeam cu un coleg de la Banca Mondială cînd băteam Caucauzul, Rusia are exact puterea despotică de a omorî în pat pe mama vreunui terorist cecen, dar nu și pe aceea de a apăra pe cine vrea de viitoarea bombă cecenă sau daghestană care va exploda pe undeva. Ca atare nu mai simplicați că tot ce fac rușii e o dovadă de slăbiciune: nu e. Puterea despotică, aceea de a reprima, și cea infrastructurală, aceea de a produce efectele pe care le vrei, nu sînt direct proporționale și simplu de asociat.
De asta mă cam fac să zîmbesc belicozitățile românești, mai nou debitate de propagandiști români autonumiți de la Washington, care nu au călcat în viața lor în Rusia și sînt la o distanță confortabilă, nu la Chișinău sau Tbilisi, și le găsesc cu totul deplasate la șeful statului. A fi ferm e una, a fi ridicol e altceva. Poate mai țineți minte bancul cu iepurașul care curăță pușca și zice oricui stă să-l asculte că o curăță ca să-l împuște pe lup. Bineînețeles că aude și lupul şi vine să-l întrebe ce face. Abia atunci iepurașul spune adevărul, că bate cîmpii în timp ce-și curăță pușca. Nu e prea tîrziu să ne oprim din vorbit prostii și să ne întrebăm mai degrabă cîți români ar muri să apere Transnistria, sau Basarabia, sau la rigoare chiar România. Nu puneți în vreun sondaj întrebarea, că mai zice lumea adevărul și citesc și rușii.
Alina Mungiu Pippidi
Sursa: romaniacurata.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
