De ce nu ne iubesc europenii?
Primul articol din această serie apare (marţea trecută) pe pagina online a revistei „Der Spiegel” şi îl acuză pe preşedintele român Traian Băsescu că încearcă, chipurile, să bage „pe uşa din dos” RM în „paradisul economic al UE”. Dintr-un spirit patriotic, scrie publicaţia, preşedintele Traian Băsescu doreşte să crească populaţia României şi a acceptat ca numărul paşapoartelor acordate lunar să ajungă la 10.000, în anul curent. În acest mod, UE, care deja manifestă reticenţă faţă de extindere, se extinde pe ascuns spre Est, fără vreun referendum sau vreun acord de la Bruxelles, Berlin sau Paris. Potrivit publicaţiei, după ce Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns la putere în RM, România a accelerat „ofensiva de naturalizare” în micul stat vecin. „Deşi România a fost afectată grav de criza financiară, această ţară a acordat împrumuturi generoase statului vecin anul trecut. Gardul de sârmă ghimpată de la frontieră a fost demontat şi, din toamna anului trecut, moldovenii care locuiesc pe o rază de 30 km de frontieră au putut vizita România fără viză”, explică „Der Spiegel”… „Noul Guvern moldovean nu se opune avansurilor României. Dintre cei 53 de membri ai coaliţiei guvernamentale, nouă au paşaport românesc, iar alţi 11 au depus dosarul pentru obţinerea unuia. Iar în condiţiile în care Mihai Ghimpu este în prezent preşedintele interimar al Moldovei, în fruntea statului se află un unionist, aşa cum sunt numiţi cei care pledează pentru reunificarea României şi Moldovei”, observă „Der Spiegel”.
Al doilea articol apare (duminică) în publicaţia britanică „The Daily Telegraph” şi preia ideea colegilor lor germani, „aplicând-o” şi concretizând-o la condiţiile Marii Britanii. Există o mai veche fobie a presei britanice faţă de emigranţii din Estul continentului. Articolul publicat duminică seara în ediţia online a cotidianului, repetând cele scrise de publicaţia germană, atrage atenţia că „România a deschis o uşă din dos a drumului către UE, care îi va îndreptăţi pe sute de mii de emigranţi din Moldova, o fostă republică sovietică săracă, să muncească şi să ceară beneficii sociale în Marea Britanie. Traian Băsescu, preşedintele României, a promis tuturor moldovenilor care se consideră români – adică majoritatea în ţara cu o populaţie de 3,6 milioane – că vor putea să circule liber atât în România, cât şi în UE. El a cerut să fie primite pe lună 10.000 de cereri de acordare a cetăţeniei României dintr-o ţară unde PIB-ul pe cap de locuitor este echivalent cu cel al Sudanului”, scrie „The Daily Telegraph”. Această evoluţie, susţine publicaţia engleză, a alarmat şi alte ţări UE, pentru că acordarea cetăţeniei este o prerogativă a guvernelor naţionale, cum e cel al României, chiar dacă nota de plată pentru imigraţia în masă trebuie să fie plătită de Europa de Vest, comentează ziarul.
Al treilea articol pe această temă apare (luni) în cotidianul italian „Il Giornale”, care aparţine trustului media al familiei Berlusconi. „Suntem 28 de state membre în UE, scrie cotidianul, şi nici măcar nu ştiam asta. Bucureştiul are grijă de a face cadou UE un nou, invizibil şi nedorit stat membru. Acestuia i se adaugă şi o multitudine de imigranţi gata de mutare. Pentru a înţelege fenomenul, este de ajuns să mergi în cartierul cu ambasadele din Chişinău, capitala R. Moldova, cea mai abandonată ţară europeană, un reziduu al fostului imperiu sovietic şi în care economia nu depăşeşte standardele din Sudan. În această lume a mizeriei uitate, celebră o bună perioadă doar pentru traficul de autovehicule furate şi de fete destinate pieţelor prostituţiei, oamenii îşi petrec ziua la coadă în faţa Ambasadei României unde, la ordinul preşedintelui român Traian Băsescu, s-au deschis frontierele unui nou Eldorado. Acolo lucrează din plin mecanismul perversului laborator destinat creării României Mari. Acolo este la incubator noul flagel care va împinge în Italia şi în alte ţări ale UE o nouă hoardă de nefericiţi ai sorţii”.
Potrivit cotidianului italian, până astăzi, politica Bucureştiului a făcut cadou documentul miraculos la peste 120.000 de moldoveni. Dar e doar începutul. Pentru a da mai mult elan multiplicării numărului moldovenilor cu paşaport românesc, Bucureştiul tocmai a deschis două noi consulate în oraşele Bălţi, la nord, şi Cahul, la sud. Totul este pregătit, în concluzie, pentru miracolul urmărit – de a dărui Italiei şi UE peste 800.000 de turişti nedoriţi în căutare de muncă sau activităţi subscrise sectorului criminalităţii. Scenariul care promite transformarea a 3,6 milioane de moldoveni într-o anexă a României – şi într-un nou colţ-dezastru al Europei – a început în urmă cu un an. După alegerile contestate din iulie 2009, patru mici partide reunite sub titulatura-miraj de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) reuşesc să formeze un nou guvern, înfrângând hegemonia Partidului Comunist, care a supravieţuit prăbuşirii Uniunii Sovietice. În spatele acestei victorii se ascunde regia pusă la cale de Bucureşti”, conchide cotidianul italian.
Scrise parcă de aceeaşi mână, reluând aceleaşi teze-cheie, articolele citate nu reprezintă o simplă întâmplare. Cu siguranţă, ideea apariţiei lor vine dintr-un singur „centru”, „centru” care este profund ostil României, R. Moldova şi Alianţei aflate la guvernare în R. Moldova. Da, ele nu exprimă un punct de vedere oficial al guvernelor respective, dar efectul lor asupra opiniei publice nu trebuie minimalizat. Iată de ce, suntem în drept să ne întrebăm: dacă avem ambasade în aceste ţări, am dori să aflăm de la ele dacă ştiu de care „Centru” au fost inspirate respectivele articole ce defăimează nu numai imaginea României, dar şi a R. Moldova. Sau poate defăimarea politicii externe a R. Moldova e o problemă care nu intră în competenţa ambasadorilor noştri?