Social

De patru luni, medicii din Vulcăneşti lucrează fără salarii

Contactat de ziarul TIMPUL, Andrei Matei, șef Direcţie finanţe, buget şi asigurări a Ministerului Sănătăţii, a declarat că spitalul ar fi acumulat datorii din mai multe motive.

„Una din cauze este că, atunci când a fost construit, spitalul era destinat unei populaţii de peste 65 de mii de persoane. Cu timpul însă, populaţia raionului Vulcăneşti s-a micşorat considerabil, iar în prezent numără aproximativ 24 mii de locuitori. Din acest motiv, bugetul pentru întreţinerea spitalului a fost micşorat, iar suma nu era suficientă pentru a acoperi sau a întreţine mijloacele excesive ale tuturor clădirilor voluminoase pe care spitalul le deţine”, a menţionat Andrei Matei.

Potrivit șefului Direcţiei finanţe, buget şi asigurări, a doua cauză ar fi tarifele majore, în special pentru gaz, lumină şi alte servicii comunale din regiunea Găgăuziei.

„Cu toate acestea, încă din anul 2004, când au fost suplimentate asigurările, a fost semnat un memorandum între administraţia publică locală şi spital, precum că dânşii vor începe treptat să optimizeze cheltuielile spitalului, dar nu s-a întreprins nimic pentru aceasta. În situaţia care s-a creat, autorităţile publice locale ar trebui să acorde nişte condiţii mai speciale spitalului pentru o anumită perioadă, ceea ce le-ar permite să depăşească această situaţie de criză”, a spus Andrei Matei.

Chiar dacă medicii nu au mai primit salarii de patru luni şi învinuiesc administraţia pentru incompetenţa de care a dat dovadă, speră totuşi că situaţia în care se află se va rezolva.

„De mai mulţi ani, spitalul avea datorii, deoarece bugetul alocat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină nu era suficient. Totul a început de la problemele legate de cazangerie. Deoarece ea era foarte veche, iar tarifele înalte, acum însă cazangeria a fost modernizată și funcționează pe gaz, ceea ce înseamnă că spitalul va economisi mult de acum încolo”, a relatat Iurie Iov, medic chirurg al Spitalului din Vulcăneşti.

Deși s-a speculat că medicii vor ieşi la proteste, Iurie Iov este de părerea că toate neînţelegerile trebuie rezolvate fără a recurge la astfel de măsuri radicale.

În prezent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a transferat 120 mii de lei în contul spitalului pentru serviciile contractuale care erau suplinite. La fel şi administraţia publică locală a transferat 120 de mii de lei pentru a oferi sprijin spitalului. Cu această sumă instituţia medicală va putea achita o parte din datoriile acumulate.

La Spitalul din Vulcăneşti muncesc 220 de angajaţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *