De fapt, Zilele Culturii ruse au început cu stângul, pentru că în ajun prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, tocmai îi trimisese faimoasa sa scrisoare lui Anatoli Kaminski, preşedintele aşa-zisului soviet suprem de la Tiraspol, în care îl felicita cu ocazia a 21 de ani de independenţă a nerecunoscutei RMN… Ştiţi ce a urmat – ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, unde i s-a comunicat „îngrijorarea autorităţilor moldoveneşti privind utilizarea în aceste mesaje a formulelor ce pot fi interpretate drept sprijin moral pentru politica secesionistă a Tiraspolului”. O replică mult mai dură a venit din partea lui Dorin Chirtoacă, primarul capitalei: „Demnitatea nu se măsoară în kW sau în metri cubi de gaz”, le-a amintit acesta fraţilor de la Răsărit.
Excesele imperiale din scrisoarea premierului rus au fost resimţite şi în „dialogul cultural”. Nu ne referim la evoluţia artiştilor ruşi, care şi-au făcut meseria cu profesionalism, fie că e vorba de actorii Teatrului „Na Maloi Bronnoi” din Moscova, sau de Ansamblul academic de stat rus „Rossia” etc. Mesajul lor a fost unul exclusiv artistic. Ne referim la un alt mesaj, pe care l-am numi imperial, şi iată de ce: am avut impresia că, în loc să ne delectăm cu frumoasele cântece şi dansuri ruseşti, să aflăm ce noutăţi au ruşii în cinematografie, cineva s-a folosit de Zilele Culturii ruse în R. Moldova pentru a ne reaminti unele teze de esenţă imperială, pe care le credeam de mult uitate.
Se pare că, la acest capitol, a excelat ambasadorul rus Kuzmin. În cadrul mesei rotunde „Dialogul Rusia-Moldova în spaţiul culturilor”, care a avut loc la Biroul Relaţii Interetnice, criticându-i pe aşa-numiţii xenofobi şi opresori ai limbii ruse din Moldova, ambasadorul rus a spus următoarele: „Nu vreau să pun pe nimeni faţă în faţă, dar a afectat Moldova „politica culturală românească” în perioada anilor 1918-1940, fără a mai vorbi de ocupaţia fascistă în anii 1941-1944? De la urmaşii direcţi ai moldovenilor – martori ai evenimentelor din acei ani ştiu că principala unealtă a politicii aici era atunci patul armei jandarmilor”. Iar cu referire la prezent, Kuzmin a mai declarat: „Astăzi în Moldova se vorbeşte mult despre executarea Legii cu privire la titre şi „limba originalului” în filmele artistice, deşi aceasta nu este nici pe departe primordial important pentru ţara în care nivelul de viaţă este unul dintre cele mai diminuate în Europa”. De când şi până când un ambasador străin se foloseşte de un eveniment cultural, pentru a da note istoriei şi a ne sugera ce este şi ce nu este primordial important pentru ţara noastră?
Înainte de a pune noi această întrebare, ar fi trebuit să şi-o pună ministrul Culturii, Boris Focşa, care era prezent la acea masă rotundă. Dar ministrul nu a găsit acest lucru de bonton, probabil, pentru că în luarea sa de cuvânt a vorbit despre altceva: „În Moldova întotdeauna s-au străduit să aibă o atitudine grijulie faţă de moştenirea spirituală a Rusiei… Spre regret însă, pe un timp ne-am prea închis în sine, fără a admite în dezvoltarea noastră culturală valorile altor popoare. Atunci noi nu înţelegeam că prin aceasta procedăm rău numai pentru sine, renunţând la îmbogăţirea spirituală şi de creaţie. Sper că raporturile noastre cu lumea culturală a Rusiei pe viitor vor fi mult mai fructuoase”. Interesant, la ce epocă face aluzie ministrul Culturii şi CÂND anume R. Moldova nu a admis „valorile altor popoare”?! Oare acest mod de a se căciuli înseamnă poziţie de ministru?!
Se zice că Zilele Culturii ruse s-au încheiat nu doar cu cântece şi dansuri, dar şi cu plăcinte, sarmale şi vin, în numele prieteniei noastre multiseculare. Se mai zice că la petrecere ar fi participat şi liderii AIE. Mie una însă nu-mi vine să cred, pentru că, după ce auzi asemenea declaraţii imperiale, trebuie să ai nervii tari ca să ciocneşti cupe de şampanie cu autorii acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
