Poate ar fi trebuit demult să scriu acest editorial. Pentru că probabil aș fi evitat sâcâiala și curiozitatea mai multor oameni, devenită obsedantă, de a afla de ce am plecat din improvizația politică a lui Leancă și de ce nu vin în Platforma Dreptate și Adevăr. O să răspund cu răbdare la ambele întrebări printr-un scurt istoric al independenței noastre. Multe lichele, canalii, spurcăciuni, trădători, renegați, pușlamale și mizerii a mai avut Țara Moldovei de când a apărut și până în prezent. De la cei care au vândut-o turcilor și fanarioților în diferite circumstanțe ale istoriei medievale și moderne, la cei care au închinat-o moscalului în secolul nouăsprezece și douăzeci. Da parcă pe toți aceștia îi întrec în nimicnicie cei care au avut un sfert de deceniu de independență, pentru a arăta că putem să ne croim noi singuri un alt destin, neinfluențat de nimeni, dar care au îngropat în diferite circumstanțe un vis frumos al cetățenilor din R. Moldova, pornit spectaculos pe scările Teatrului Verde și culminat cu Marile Adunări Naționale de sute de mii de oameni, care ne-au adus libertatea.
Cei douăzeci și patru de ani de „independență” vor intra în istoria noastră ca „epoca groparilor”, care prin existența lor trecută și prezentă au îngropat speranțe, așteptări și viitorul unei țări care trebuia să aibă un alt destin. Adică suntem o Țară a Groparilor, iar Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat între timp într-o groapă, care a suportat totul. Întâi pe primul președinte al R. Moldova, Mircea Ivanovici Snegur, care îmbrăcând căciula de cârlan și punându-și prosoapele independenței și românismului ne-a băgat în războiul de pe Nistru, unde au murit sute de moldoveni complet dezarmați în fața mașinii de război ruse, apoi a semnat tratatul de aderare la CSI, aducându-ne din nou în robia asiatică, pentru ca în ultimă instanță să trădeze românismul călărit din comoditate, ancorând statalitatea în reperele moldovenismului de tip sovietic. Apoi pe fostul nomenclaturist Petru Lucinschi, ajuns și el președinte, care ne-a băgat în întuneric la propriu și la figurat, lipsind oamenii de salarii și pensii, a împrăștiat moldovenii prin întreaga lume și prin marasmul de la conducere a pregătit premisele venirii la putere a comuniștilor. L-a suportat și pe Roșca, groparul românismului, o idee care putea resuscita vitalitatea acestei țări, o idee îngropată de un om al intereselor străine, care în cele din urmă s-a aliat cu Voronin și a devenit promotorul intereselor Federației Ruse în R. Moldova. Apoi pe Voronin, care a îngropat ideea de libertate, mass-medie și a introdus un regim autoritar cu verticala puterii. Pentru ca în definitiv să speculeze ideea de integrare europeană pentru propriul beneficiu și să prostească o lume întreagă, întorcându-se împotriva ei. L-a suportat pe Filat și pe Plahotniuc, care pot candida cu succes la titlul de gropari ai ideii de integrare europeană, primul pentru că a adunat în partidul și personalitatea sa speranța R. Moldova la un viitor anti-comunist și proeuropean, pentru a o risipi cu nonșalanță, celălalt pentru că s-a folosit de ideea de integrare europeană pentru crearea unui structuri mafiote diversificate, prin care controlează mai multe pârghii politice, economice, instituții ale justiției și mass-media. L-a suportat și pe „marele poet” cu trecut comunist Ion Hadârcă, cu poeziile și cântecele lui patriotice, dar care s-a dovedit a fi până la urmă o unealtă în mâinile celor doi. Într-un cuvânt i-a suportat pe toți.
Unii gropari și-au săpat singuri groapa, dispărând de bună voie sau aruncați acolo de popor. Alții se mai agită prin spațiul public și politic sperând să mai tulbure apele pentru stăpânii care le-au aruncat oase. Dar sunt o categorie de gropari care s-au unit pentru a îngropa definitiv țara, iar acest lucru s-a întâmplat prin realizarea acordului PLDM-PDM-PCRM, în care trei gropari imposibil de conceput împreună – Filat, Plahotniuc și Voronin – și-au dat mâna pentru a îngropa irevocabil proiectul european, culmea, tocmai sub acoperirea ideii de integrare europeană. Până la urmă s-au răzgândit, pentru că nu le ieșea la socoteală treaba, mai ales că nu mai primeau bani europeni. S-au reformatat, aducând la conducere PL, care suportă acum alături de Filat și Plahotniuc furia poporului. Preț degeaba plătit de Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă, care cred că merită un pic mai mult respect în politica moldovenească.
Acum să revin la răspunsurile mele. E de la sine înțeles suportul pe care l-am avut pentru Leancă, în condițiile de articulare a coaliției PCRM-PLDM și PDM, când se părea că este punctul culminant al disperării, iar acest proiect părea soluția salvatoare. Că Iurie Leancă e ipocrit și mincinos știam nu din auzite. A zis că nu știe nimic de Bodișteanu, atunci când eu personal de trei ori l-am anunțat despre asta. L-a lăsat ministru în guvern și a condus alături de el fără să aibă mustrări de conștiință. Știa de Manolachi că este bandit, pentru că am spus acest lucru chiar în ședința de guvern, dar tot el a ajuns să-l întărească prin hotărâre de guvern în funcția de rector. Am trecut peste astea, pentru că am considerat că totuși e mai bine Leancă decât Filat. La fel și peste faptul că s-a milogit la Voronin să fie ales premier și nu se știe ce-ar fi fost dacă Voronin îi dădea harul, dacă mai era un proiect numit PPEM. Dar și în aceste circumstanțe am declarat public că acest suport este simbolic și voi susține acest proiect atâta timp cât nu va fi instrumentul cuiva în politica moldovenească. Chiar am încercat să conving multă lume că nu este proiecția lui Plahotniuc, deși dacă aparențele indicau acest lucru.
De fapt nu am fost membru PPEM și nu aveam cum să ies din acest partid, pentru că în campania electorală s-a numit Blocul Electoral PPEM „Iurie Leancă”, iar cei care nu erau din PAD sau PLR erau scriși cu liniuță, adică fără de partid. Iar când s-a creat partidul nu mai eram demult acolo. Am plecat pentru că într-un fel a pornit partidul și altfel a ajuns. Dintr-un partid al oamenilor liberi, care iau decizii comune, a ajuns o gașcă care lua decizii și puneau pe alții în fața faptului împlinit. Așa și n-am înțeles de ce s-a unit în alegeri cu PAD și PLR, plus Democrația Acasă și Forța Poporului, când era evident că partidul avea nevoie de vigoare și timp pentru consolidare. Miza partidului, dacă era așa ceva, se vede acum, în situația de discernământ, dar nu într-o campanie electorală care n-a arătat nimic. Așa a ajuns o adunătură de opinii și păreri, pe care Leancă nu știa cum să le împace. Și pe care nu se știe dacă le va împăca. Nu m-am dus acolo să fac politică cu Godea și Hadârcă, dar mai ales cu Godea, care în orice circumstanțe este o emanație a lui Plahotniuc. Iar prezența acestui om în PPEM era decisivă, de multe ori deasupra părerilor lui Leancă. La Ungheni, echipa PPEM pe care am creat-o, s-a luptat mai mult cu PAD decât pentru votul cetățenilor, iar faptul că am exclus emanațiile PAD-ului acolo, a dus la respingerea completă a echipei PPEM din Ungheni. La Congresul de constituire a PPEM n-a fost invitat niciun reprezentant al raionului Ungheni, deși acolo erau un consilier raional, unul orășenesc și un primar ales din partea platformei. Am plecat pentru că nu sunt pompierul lui Leancă să umblu prin sate și să explic de ce este kgb-ist sovietic, de ce a semnat pentru furtul miliardului, de ce l-a susținut pe Ponta și de ce nu-l critică niciodată pe Plahotniuc. Punct.
Despre protestul din PMAN am spus și în alte părți. Am admirat capacitatea moldovenilor de a se mobiliza, mai ales pentru că am încurajat întotdeauna o astfel de trezire a cetățenilor noștri împotriva dezmățului oligarhic. A fost și este o formă unică de protest, de sorginte socială și antiguvernamentală, de disperare și solidarizare, care merită respect. Apariția sa este rezultatul unul cumul de circumstanțe, dintre care evidențiez trei: a. nemulțumirea generală a populației, amplificată de furtul miliardului, dezamăgirea în guvernare și dorința de a salva parcursul european; b. interesele unor oameni de afaceri ca Viorel și Victor Țopa, care au încercat în mai multe moduri să revină în R. Moldova și să-și reîntoarcă ce au pierdut prin acțiunile fostului lor „partener” Plahotniuc; c. verva și forța mediatică a Jurnal TV, care și-a asumat rolul de cerber în critica guvernării, dar mai ales a lui Plahotniuc. Poate mai sunt și alte interese despre care nu știm, dar care cu siguranță vor ieși la suprafață când mișcarea va căpăta contur politic.
Nu vreau să arunc cu pietre în oamenii care apar în fruntea Platformei DA. Unii merită respect și au credibilitate, alții, cu iz ppcdist și de lachei, ar fi mai bine să tacă. La fel cum și alții care se mișcă prin jurul tribunei. Dar revoluțiile întotdeauna scot la iveală diferiți anonimi care doresc să se proiecteze ca lideri ai maselor. Nu-mi este clar, cum vede această platformă schimbarea, pentru că dincolo de sloganuri, ai nevoie de o viziune și de expresie politică. Pentru că în situații de acest gen există două soluții. Ori prin violență rupi lanțul vicios și instaurezi o nouă ordine. Ori prin organizare politică captezi electoratul nemulțumit și te proiectezi în spectrul politic pentru a prelua puterea și a aduce noua ordine. Cum nici una din ele nu este plauzibilă, rămâne calea jumătăților de măsură, care spunea Machiaveli este instabilă și drept rezultat periculoasă. Prin urmare vin în piață să-mi exprim protestul, pentru că îmi pasă, dar vă rog nu mă împingeți în față.
Mi-am purtat în surdină luptele cu sistemul după ce am fost demis ca ministru, pentru toate lucrurile care le-am generat: pentru că am vrut să-i bag la pușcărie pe Bodișteanu și Manolachi, pentru faptul că am avut curajul să vorbesc despre corupție și scheme de sifonare, pentru faptul că am rămas loial PL, chiar dacă n-am avut niciun motiv să fac acest lucru. Am fost nevoit să plec de la universitatea care m-a consacrat, am umblat prin instanțe de judecată pentru acuzații nefondate, am avut certuri și tensiuni în familie, pentru toată această ambianță de anormalitate în care am trăit. Și n-am auzit un gest de solidaritate publică sau susținerea a „poporului”. Chiar și ziarul Jurnalul de Chișinău, cu același Val Butnaru, a acceptat pentru bani să-i permită unui individ ca Manolachi să-mi toarne gunoaie în cap pe paginile sale. Asta fără să amintesc că de când am susținut PPEM, în martie, n-am mai călcat la Jurnal TV. De parcă eram alt om. Culmea că din februarie 2014 nu mai merg la Publika lui Plahotniuc tocmai pentru faptul că am susținut public Jurnal TV, atunci când acesta vroia să-l închidă. Noroc de „Noroc TV”, de Timpul și Moldova 1, care nu s-au cretinizat completamente din acest punct de vedere și unde am putut să mă exprim liber, cum o făceam pe timpuri aproape zilnic pe la Publika și Jurnal TV. Dacă „poporul” vrea lideri, tre să știe cum să și-i apere și respecte. În rest, doar vorbărie.
M-am gândit să tac. Poate era mai bine dacă tăceam. Dar nu pot să tac. De asta n-am rămas la Leancă și nu mă duc la tribună în piață. Pentru că vreau să pot vorbi de țopi, năstasi, dolganiuci sau boțani, la fel cum vorbesc de sneguri, lucinschi, voronini, filați, lupi sau plahotniuci, dacă vor dori să manipuleze o mișcare de protest și s-o deturneze în propriile interese sau în interesele altora. Până atunci, mergeți oameni buni la protest și nu lăsați pe alții să vă îngroape speranțele. Vegheați cui dați puterea și cum este folosită. Pentru că voi sunteți suveranii acestei țări.
