CSI / Rusia

Lavrov: Rusia va continua atacurile aeriene în Siria până la înfrângerea teroriştilor

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova îşi va continua atacurile aeriene împotriva teroriştilor din Siria până când aceştia vor fi înfrânţi.

“Loviturile aeriene ruseşti nu vor înceta până când nu vom învinge cu adevărat organizaţiile teroriste ISIL [Statul Islamic sau Daesh] şi Jabhat al-Nusra”, a declarat el miercuri la o conferinţă de presă în capitala Omanului, Muscat.

Răspunzând la remarcile făcute de secretarul de stat american John Kerry, care a cerut Rusiei să oprească raidurile aeriene, Lavrov a afirmat: “Nu văd de ce ar trebui oprite aceste lovituri aeriene”.

Începând cu 30 septembrie 2015, Rusia a bombardat poziţiile Daesh şi ale altor grupuri teroriste din Siria, la cererea guvernului din Damasc. Dar SUA şi aliaţii săi, care desfăşoară propria lor campanie de bombardamente împotriva Daesh în Irak şi Siria, au declarat că loviturile aeriene ruseşti vizează în principal poziţii ale grupurilor rebele moderate (care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi care sunt susţinute de Occident) şi mai puţin poziţii ale grupurilor teroriste.

Lavrov, la rândul său, şi-a exprimat îndoielile faţă de obiectivele coaliţiei conduse de SUA, susţinând: “Partenerii noştri continuă să evite un dialog pragmatic, pe care l-am oferit de la început. Într-adevăr, acest lucru pare suspect şi ridică întrebări în legătură cu adevăratele obiective ale coaliţiei”.

Cu privire la încetarea focului în Siria, Lavrov a declarat că Moscova are “idei pragmatice” şi că doreşte să discute acele idei la întâlnirea din 11 februarie.

La sfârşitul lunii trecute, Moscova a propus desfăşurarea în această lună în oraşul german München a unei întâlniri internaţionale privind conflictul din Siria, cu participarea reprezentanţilor din mai multe ţări occidentale şi din Orientul Mijlociu.

Totuşi, ministrul rus de externe a precizat că o încetare a focului în Siria nu ar putea fi impusă decât dacă Turcia îşi securizează graniţele pentru a împiedica introducerea ilegală de arme în ţara arabă.

Ankara a fost acuzată în repetate rânduri că este unul dintre principalii susţinători ai grupurilor militante ce operează în Siria, unele rapoarte susţinând că Turcia pregăteşte şi înarmează activ militanţi jihadişti şi uşurează tranzitul lor în ţara arabă.

Rusia se numără printre ţările care susţin forţele guvernamentale siriene în lupta lor împotriva grupurilor teroriste. 

sursa: epochtimes.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *