Orice mijloc de presă moare din cauza jurnaliştilor săi. Internet, tipăritură, microfon, cameră de filmat – nu sunt decât mijloace de transmitere a informaţiei. Când oamenii din spatele acestor mijloace îşi pierd credibilitatea, atunci dispare şi instituţia care îi strânge la un loc. Pentru că atunci când îşi pierd credibilitatea, jurnaliştii îşi pierd şi publicul. Iar cuvântul scris nu are moarte. O fotografie poate să facă nu cât o mie de cuvinte – cât zece mii, dar cu o fotografie nu se face o analiză sau o investigaţie. Un reportaj filmat poate fi mai captivant decât unul scris – însă explicaţia unei demisii de prim ministru va veni prin intermediul unui editorial. Şi nu în ultimul rând, reporterii de presă scrisă vor fi mai valoroşi decât zece analişti la un loc. Talentul experţilor în politologie de a întoarce cuvintele pe zece părţi va amuţi în faţa unei investigaţii documentate. Pentru că fără astfel de investigaţii analiştii de televiziune nu vor mai avea subiecte de dezbatere.
În România presa a început să şchioapete rău de tot. Nu mai există reporteri – şi mai tragic decât atât, nu mai există patroni dispuşi să susţină redacţii care să aibă reporteri. Presa din România este compusă în acest moment în marea ei majoritate din analişti care întorc pe toate părţile cuvinte goale de sens de cele mai multe ori. Presa de la Chişinău este încă o presă care se bazează pe reporteri, deşi tendinţele negative de la Bucureşti se fac şi aici simţite.
Pe lângă lipsa reporterilor, la Bucureşti a apărut problema informaţiei gratuite. Oamenii s-au obişnuit ca informaţia să le vină fără să plătească pentru ea. Iar acest fel de informaţie este de foarte slabă calitate. De multe ori nu are nici cea mai mică valoare. Efectele acestei avalanşe de non-informaţii sunt devastatoare pentru publicul românesc. Nu mai există nici un fel de dezbateri asupra proiectului de ţară, asupra direcţiei în care o va apuca România. După aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, România a intrat într-un fel de moleşeală. Românii uită încet-încet că sunt români.
Şansa majoră a României în prezent este Basarabia. Din Basarabia vin oameni care au ceva de spus pentru românism. Expresia „Flacăra românismului arde în Basarabia” este cât se poate de adevărată. În România flacăra românismului abia de mai pâlpâie. Fără oamenii care aduc din Basarabia o agendă urgentă a spiritului naţional România chiar ar fi pierdută. Fără energiile pozitive sau negative de la Chişinău, românii de la Bucureşti ar uita în această perioadă că au o identitate naţională de apărat.
