Social

Președinta Republicii Moldova, întâmpinată la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis și Olaf Scholz

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita oficială în România. Șefa statului a fost întâmpinată la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis, și cancelarul german, Olaf Scholz, aflat într-o vizită oficială la București.

Cei trei oficiali vor avea o întrevedere trilaterală, după care vor susține o conferință de presă comună. Declarațiile sunt planificate pentru ora 16:45, transmite Moldova1.md.

Astfel, potrivit presei de peste Prut, principalele subiecte abordate de Sandu, Iohannis și Scholz vor viza situația din Republica, cooperarea bilaterală, precum și subiecte de politică europeană, securitate și energie.

Menționăm că situația din Republica Moldova a fost discutată, în după-amiaza zilei, de președintele României și cancelarul Germaniei, aflat într-o vizită oficială în România.

„Sprijinul pentru Republica Moldova este mai mult decât un simbol”, a afirmat Olaf Scholz, în timp ce Klaus Iohannis a dat asigurări că „interesul pentru Republica Moldova este unul comun și este un interes real”.

Vă amintim că luni, 3 aprilie, șefa statului Maia Sandu a fost primită luni de Custodele Coroanei, Margareta, la Palatul Elisabeta, transmite Agerpres.

La intrarea în Palatul Elisabeta, președinta țării noastre a fost întâmpinată de Custodele Coroanei și Principele Consort, iar apoi a fost invitată în Sala Regilor.

De asemenea, șefa statului a plantat un stejar în grădina Palatului Elisabeta, fiind invitată ulterior de Familia Regală la un dejun.

Precizăm că șefa statului este însoțită în vizita sa de lucru în România de reprezentanți ai Președinției și ai Ambasadei Republicii Moldova la București.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *