Cultură

Rodica Bolganschi te poate ajuta să-ţi împleteşti propriul vis

În 2003 absolveşte Universitatea Tehnică, Facultatea Construcţii Civile Industriale şi Agricole, după care activează în calitate de specialist coordonator la Direcţia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului. Timp de trei ani, lucrează pe post de şefă a Secţiei de producere şi exploatare a clădirilor în cadrul Universităţii de Stat din Moldova. De doi ani încoace, s-a consacrat croşetării genţilor handmade, accesoriilor şi diverselor piese vestimentare, muncă pe care o face cu multă pasiune şi inspiraţie.

Totul a început cu doi ani în urmă, într-o zi friguroasă de iarnă, zi care te predispune să stai în casă şi să meditezi la lucruri frumoase, la ceva deosebit ce te încălzeşte… Astfel, temperatura de afară şi timpul în avans au făcut-o pe Rodica Bolganschi să-şi realizeze o pasiune tăinuită – croşetatul. Cu internetul la îndemână, cu mult interes şi răbdare, această ingineră în construcţii a început a-şi construi „visul din lână”. Azi – un ciorap, mâine – o bluziţă şi astfel au prins culoare şi formă câteva mici lucruşoare confecţionate pentru fiica sa. Căpătând puţină experienţă şi încredere, Rodica nu a ezitat să încerce şi un alt gen de artă – genţile handmade, pe care, la sugestia unei amice, le-a postat pe reţelele de socializare. După ce a reuşit să facă furori cu creaţiile sale, ea a decis să deschidă şi un magazin online. Beneficiind de susţinerea persoanei dragi şi a fiicei sale, Rodica reuşeşte în scurt timp să cucerească cele mai pretenţioase doamne şi domniţe, unele dintre ele fiind personalităţi din showbizul autohton şi nu mai. Lucrările sale au fost solicitate în Italia, Ungaria, România şi au trecut chiar şi peste ocean.

Deşi în tot acest timp Rodica a confecţionat un număr considerabil de genţi, în mod paradoxal nu are una şi pentru ea. La fel de ciudat e şi faptul că nici bani nu prea a reuşit să facă din această mică afacere. Dar ce mai contează, spune ea, bucurându-se că s-a ales cu satisfacţia şi mulţumirile clientelor sale. „Din păcate, această meserie şi pasiune a mea nu-mi poate asigura un venit din care să supravieţuiesc. Uneori nu-mi pot acoperi nici cheltuielile. De exemplu, unele materiale – mai exact, mânerele din bambus natural – sunt scumpe şi nu se găsesc la noi în ţară. Desigur, livrarea lor este şi ea destul de costisitoare. La noi: ori nu poţi găsi, ori ceea ce este nu e potrivit”, ne mărturiseşte creatoarea. Ea spune că, deocamdată, ceea ce o motivează este recunoştinţa şi aprecierea prietenelor şi cumpărătoarelor din lumea sa virtuală. „Sunt foarte bucuroasă şi, totodată, mândră de ceea ce fac. Din acest considerent nu ţin să păstrez ceva pentru mine, dar nici nu vreau să renunţ”, se confesează Rodica. Totodată, ea nu exclude faptul că, la un moment dat, ar putea să revină la vechea sa meserie.

Genţile Rodicăi Bolganschi imprimă firea ei romantică şi sensibilă, lucru pe care îl poţi citi după motivele florale ce predomină în piesele sale. Personalitatea ei este, deocamdată, asemenea petalelor de satin şi atlas, care te fascinează, chiar de-s firave şi plăpânde…  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *