Rusia nu vrea să-şi scoată armata din Transnistria
Reprezentantul MAE al Federaţiei Ruse, Andrei Nesterenko, a declarat recent în cadrul unui briefing, că, din moment ce nu există o înţelegere politică în acest sens între părţile implicate în conflict, militarii ruşi vor continua să-şi îndeplinească misiunea de pacificatori în zona de securitate.
Totodată, Nesterenko a adăugat că responsabilitatea pacificatorilor este de a supraveghea şi depozitele armatei ruse din Transnistria. "Doar suspendarea procesului de negocieri face imposibilă scoaterea armamentului din regiune", a spus diplomatul.
La 21 octombrie s-au împlinit 16 ani de la semnare acordului moldo-rus de retragere a trupelor Federaţiei Ruse din Republica Moldova.Cu acest prilej, acum o săptămână, preşedintele interimar Mihai Ghimpul a făcut o declaraţie prin care a cerut retragerea imediată, ordonată şi completă a trupelor străine din Republica Moldova.
Timpul.md