În 1941, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, eu încă nu împlinisem opt ani. La 13 iulie 1941, tata m-a urcat în căruţă şi am pornit la cosit grâu. Pe drum ne-am întâlnit cu câţiva ostaşi ai Armatei Române. Ei ne-au întrebat dacă în sat sunt ostaşi sovietici. Mai târziu am aflat de la părinţi că, în noaptea de 12 spre 13 iulie 1941, la ,,selsovet” au fost chemaţi mai mulţi săteni. Nu era de mirare, căci, odată cu intrarea Armatei Sovietice în Basarabia, aproape în fiecare seară cineva era chemat la „selsovet”. Printre cei care făceau de serviciu acolo erau şi oameni înţelepţi. Unii dintre ei le şopteau celor chemaţi să fugă de acasă… În acea seară la ,,selsovet” s-au prezentat opt persoane, între care fratele tatei, Dănilă Titica, fratele mamei, Nicolae Platon, şi un văr de-al mamei, Leonid Platon. Toată noaptea soţiile şi copiii i-au aşteptat să vină acasă. A doua zi în sat a intrat Armata Română. Sătenii au crezut că cei opt bărbaţi au plecat împreună cu Armata Sovietică…
Peste o lună, Ulian Bivol, mergând cu carul cu boi, a observat că animalele au început a scormoni pământul cu copitele. Au dat de oseminte omeneşti. Ulian a fugit la primărie să povestească ce a văzut. În acel loc au fost găsite cadavrele celor opt bărbaţi dispăruţi la 12 iulie 1941. Mai erau şi două persoane necunoscute. Tot satul era îngrozit. Plângeau cu toţii de se răsuna la mare depărtare. Noi, copiii, alergam în urma căruţelor cu cadavre şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mai târziu am aflat că cei opt oameni din Răzeni au fost exterminaţi în mod barbar de slugoii puterii sovietice. Legaţi de mâini câte doi, ei au fost îmbrânciţi într-o groapă nu prea adâncă şi astupaţi cu pământ de vii. Doar doi au fost împuşcaţi, iar Dănilă Titica a fost înjunghiat cu baioneta. În ziua când a fost chemat la ,,selsovet”, unchiul meu, Dănilă Titica, a venit la tata să-i ceară căruţa, ca să meargă la Porombria, satul de baştină al soţiei sale, Natalia. Tata vroia să meargă la cosit şi nu i-a dat-o. Părinţii mei niciodată nu şi-au putut ierta această greşeală. Dacă ar fi fugit, poate ar fi scăpat. Abia mai târziu copiii şi soţiile acestora au aflat că oamenii dragi lor au fost omorâţi la ordinul NKVD. Puţinii supravieţuitori au povestit că aceştia au fost bătuţi şi, cu gurile pline de ţărână, au fost îngropaţi de vii. Bunelul din partea mamei mi-a spus că cei trei fraţi ai mamei (Vasile, Trofim şi Ion) au rămas în viaţă datorită faptului că în noaptea de 12 iulie s-au ascuns în cimitir.
Peste ceva timp, în curtea bisericii din sat a fost înălţat un monument în memoria acelor oameni. Însă în 1944 monumentul a fost distrus, iar locul unde au fost îngropaţi de vii cei opt răzeneni a fost nivelat. Astăzi nimeni nu mai ştie unde exact s-a produs masacrul… M-am referit doar la una dintre crimele odioase ale regimului totalitar comunist. Mai târziu, acest regim, instaurat în Basarabia odată cu eliberarea ţării de trupele fasciste, a dat curs deportării în masă a oamenilor gospodari, a intelectualilor, a slujitorilor bisericii etc. A urmat foametea şi colectivizarea. Iar cei beţivi şi analfabeţi au fost făcuţi şefi. Generaţia tânără trebuie să cunoască ororile regimului comunist. Nouă, martorilor oculari, ne revine misiunea de a susţine semnarea actului de condamnare a crimelor comunismului.
Grigore Titica,
s. Răzeni, r-l Ialoveni
