Un elogiu adus limbii române
Olimpiada la limba română s-a desfăşurat în perioada 16-18 aprilie şi a culminat cu o ceremonie de premiere a celor mai merituoşi participanţi. La eveniment, care a avut loc ieri, au participat elevi şi profesori din toate colţurile Moldovei, reprezentantul Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, poetul Nicolae Dabija şi alţii.
Anul acesta au fost operate modificări în structura subiectului propus pentru olimpici. Volumul acestuia a fost redus, accentul fiind pus pe valorificarea competenţelor general umane. Elevii au avut de realizat câte un eseu despre poetul Ion Hadârcă, inspirat din creaţia acestuia. Surpriza ediţiei curente a olimpiadei a fost şi aceea că premiul I pentru clasa a IX-a i-a revenit unei eleve din stânga Nistrului – Tatianei Păpuşoi de la Liceul teoretic Holercani, Dubăsari. Ea ne-a declarat că de mică este îndrăgostită de limba română. „Pentru mine, liceul în care învăţ este un „templu al cunoaşterii”, în care am posibilitatea să-mi dezvolt propriile aptitudini”.
Printre elevii din clasa a XII-a, de premiul I a beneficiat Ruxandra Vâhrest de la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Călăraşi, care a participat pentru a patra oară la olimpiada republicană de limba şi literatura română. Doi ani consecutiv participă la aceeaşi olimpiadă şi Mariana Şaranuţ (cl. XII) de la Liceul „Dante Alighieri” din Chişinău, câştigătoarea premiului doi.
Natalia Grâu, profesoară de limba şi literatura română la Liceul teoretic „Gheorghe Asachi”, membră a comisiei de verificare, a subliniat următoarele: „La limba română delimitarea subiectelor de top este foarte dificilă, pentru că în Moldova există foarte mulţi copii care trăiesc şi savurează cuvântul românesc. Am avut o mulţime de lucrări bune, care ne-au surprins plăcut. Ne-a bucurat că subiectele propuse le-au fost aproape sufletului şi ei au putut „plonja” frumos în albia cuvântului românesc”, a spus Natalia Grâu.
La ediţia „Îon Hadârcă” a olimpiadei au participat 250 de elevi din republică, dintre care 24 au fost premiaţi. Câştigătorii au primit, pe lângă seturi de cărţi, şi câte un premiu bănesc în valoare de 1000 de lei pentru locul I, 800 pentru locul II, 600 pentru locul III şi câte 400 de lei pentru cei cu menţiuni.