Mă rog, doreşte omul să se autoexprime în public – să se autoexprime, dacă el crede că are ce… autoexprima. Experienţa de câţiva ani demonstrează însă ca puţini sunt acei bloggeri care reuşesc să te convingă „să-i accesezi” şi să pierzi timpul cu ei. Şi totuşi, foarte mulţi bloggeri perseverează, cu insistenţă agresivă şi deranjantă. Îl vezi pe câte unul (una) care, luând cuvântul în public, începe în felul următor: „Precum afirmam eu recent pe blogul meu…”, de parcă ar cita Biblia sau Constituţia. Astfel, blogul a devenit un obiect de mândrie, o carte de vizită. Şi dacă, pe timpuri moldovenii se mândreau că au „o turmă mândră de oi”, iar mai recent – o casă frumoasă sau o maşină luxoasă -, astăzi se mândresc cu blogurile.
„Am blog!”, prin asta e spus totul. Adică, „nu te juca cu mine, că te ard pe blog!”. Şi chiar te ard… În felul acesta, blogul devine un „atu” în mâinile politicienilor. În fine… Urmăresc şi eu unele bloguri, şi nu din curiozitate profesională, ci dintr-un fel de pornirea masochistă, ca să mă simt pălmuit de capacitatea fantastică a unora de a produce, zilnic, cantităţi industriale de texte pretenţioase „pe teme actuale”, dar care nu spun nimic. Totul este o logoree plină de stupidităţi şi platitudini. Marele tupeu al acestor „bloggeri” constă în aceea că toţi, fără excepţie, sunt grafomani respinşi de presa normală, indivizi rataţi care vor să răzbată în cohorta „liderilor de opinie” şi care cred că lumea ar putea să moară proastă, dacă ei nu-şi vor spune opinia despre toate câte se întâmplă şi nu se întâmplă în jurul lor.
Din categoria celor mai… prolifici bloggeri face parte comunistul Igor Dodon – ca volum de text scris, cred că pe Dodon îl devansează doar Vitalia Pavlicenco. La fel ca şi Pavlicenco, Dodon scrie despre orice şi despre toate, cu o precizare de principiu: dacă ceea ce plasează pe blogul său Pavlicenco este scris de ea însăşi, există suspiciuni serioase că textele de pe blogul lui Dodon sunt scrise de altcineva, iar Dodon doar le semnează… M-am oprit la „fenomenul bloggerilor”, fiindcă de la el vreau să trec la alt fenomen, cel al politicienilor-comentatori politici. Fenomenul a ieşit din frontierele blogurilor şi s-a extins şi la televiziuni, care nu precizează în calitate de ce sunt invitaţi la diferite dezbateri V. Pavlicenco, M. Petrache, V. Şelin şi alţii – de politicieni, de lideri de partide sau de analişti politici? De fiecare dată, ei prezintă opinii partizane, punctele de vedere ale propriilor partide – cum, aşadar, pot ei fi prezentaţi drept „comentatori politici”? Nu mă pronunţ împotriva opiniilor partizane, dar telespectatorului trebuie să i se spună deschis şi clar cui aparţin ele.
Dar să revenim la bloggerul Dodon. Acesta nu-i nici comentator (analist) politic – fiindcă n-are capacitatea analizelor şi sintezelor, şi nu stăpâneşte instrumentarul ştiinţific de investigare, necesar unui analist -, dar nu este şi nu poate să fie nici politician de mâna întâi, fiindcă îl încurcă „bloggerul” incurabil din el. Nu ştiu ce se va alege din acest Dodon după ce partidul său iubit a fost împins în opoziţie. S-ar putea ca foarte curând cariera sa de politician de mâna a doua să se încheie şi singura lui perspectivă să fie cea de a rămâne blogger şi a se bate cu alţi bloggeri de talia lui pentru un loc de frunte în topul celor mai prolifici, insipizi şi plictisitori producători de texte „care combat adânc”. Parafrazându-l pe nea Iancu putem spune: da, ideile din textele sale sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Acolo unde însă, întâmplător, apare o idee, aceasta, în mod obligatoriu, e antiromânească şi antidemocratică. Iată o teză a lui Dodon, desprinsă dintr-un text proaspăt, plasat pe blogul său, despre „valori şi principii”: „Valorile şi principiile adevărate nu se formează sub presiunea unor guralivi de profesie, adunaţi cu sutele pe la mitinguri proromâneşti”. Asta e! Pentru comunistul Dodon societatea civilă este compusă din „guralivi de profesie”! Şi fiţi atenţi unde se adună aceşti „guralivi de profesie” – la mitingurile PROROMÂNEŞTI! Vedeţi, boieri dumneavoastră, dacă era vorba de mitingurile PRORUSEŞTI, COMUNISTE, sigura era altă treabă…
După ce citeşti această „teză” a lui Dodon, ce argumente îţi mai trebuie că să te convingi că respectivul blogger nu este politician, ci e un scrib de duzină, lovit de grafomanie, în care geme un politican mărunt şi ratat, plin de ură faţă de valorile româneşti şi principiile democratice europene?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
