Cultură

Situația monumentelor istorice din Moldova: De la 4 monumente în mediu demolate anual la 0 demolări în 2016

„Aici este de remarcat în primul rând, elaborarea în premieră de către Ministerul Culturii a instrumentului legislativ necesar pentru salvgardarea monumentelor istorice și a patrimoniului cultural național în general”, a menționat ministra. Ea menționează și despre modificarea Codul Penal și Contravențional la compartimentul patrimoniul cultural, astfel, că s-a obținut și instrumentul juridic prin care se va putea stăvili procesul de deteriorare și distrugere a monumentelor.

În lista reușitelor ministru menționează și instituirea instrumentului instituțional de salvgardare a patrimoniului arheologic – Agenția Națională Arheologică, care pe parcursul a trei ani de existență a reușit să salveze zeci de situri arheologice și să aducă în patrimoniul muzeal național valori culturale inestimabile.

La același capitol, Monica Babuc menționează activitatea Direcției Patrimoniului Cultural a ministerului și a Agenției Monumentelor Istorice, de stopare a procesului de demolare a monumentelor de arhitectură, care către anul 2009 luase o amploare îngrijorătoare, fiind demolate în mediu câte 4 monumente anual, acest proces în prezent fiind adus la zero.

“În lipsa resurselor financiare, în ultimii ani, datorită politicii consecvente a Ministerului Culturii și implicării societății civile, s-a produs o schimbare esențială în abordarea patrimoniului cultural de către autoritățile de diferite niveluri și publicul larg. Astfel, pentru prima dată, prin implicarea directă a Autorităților Locale cu sprijinul Ministerului Culturii, au fost promovate un șir de proiecte de restaurare și reabilitare a monumente istorice, dintre care cele mai vizibile au fost lucrările de la Cetatea Soroca, Conacul Manuc Bey Hâncești și Conacul Pommer – Țaul. În același context pot fi menționate și proiectele de restaurare a sediului Agenție Naționale pentru Siguranța Alimentelor și a Comitetului Național Olimpic”, a mai adăugat ministrul Culturii.

Totodată, potrivit ei, în ultimii doi ani, Ministerul Culturii, având sprijinul Guvernului, implementează două proiecte majore de restaurare finanțate din fonduri oferite de Guvernul României (edificiul central al Muzeului Național de Arte și al Sălii cu Orgă câte 1 ml euro).

Din fonduri naționale în ultimii doi ani a fost restaurată Casa Muzeul Grigore Vieru din s. Pererâta.

“Astfel, se poate constata, că prin activitățile din ultimii ani, stoparea proceselor distructive din domeniul patrimoniului cultural se află în plină desfășurare, pe anumite segmente fiind constatate mișcări pozitive semnificative”, a concluzionat Monica Babuc.

Sursa: Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *