Kievul rămâne deschis negocierilor cu Moscova în privința acordului cu UE

Această declarație, preluată de AFP, intervine a doua zi după eșecul negocierilor tripartite de la Bruxelles între UE, Ucraina și Rusia pe tema acestui acord care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie.
‘Noi am propus o nouă consultare cu Federația Rusă pentru a arăta că suntem pregătiți să ajutăm la înlăturarea oricărui obstacol care ar pune probleme Rusiei’, a declarat Poroșenko, aflat în vizită în capitala lituaniană Vilnius.
Potrivit ambasadorului UE în Rusia, Vygaudas Usackas, Bruxelles-ul rămâne optimist în privința posibilității de a se ajunge la un acord cu Moscova.
‘UE își menține nivelul său de angajament în negocierile trilaterale și speră ca părțile să ajungă la un acord până la 31 decembrie’, a afirmat Usackas, citat de AFP.
Moscova se opune cu vehemență acestui acord de liber schimb, pe care îl consideră o ingerință a UE în sfera sa de influență.
sursa: agerpres.ro