Banii promiși de Moscova nu mai vin! Chicu recunoaște că rușii nu s-au ținut de cuvânt: „Nu ne-au mai dat niciun răspuns din septembrie”

Creditul promis de Federația Rusă, promis anterior atât de Igor Dodon cât și de Ion Chicu, cel mai probabil nu va ajunge în Republica Moldova, a anunțat premierul, în condițiile în care Moscova nu mai oferă niciun răspuns în acest sens încă din septembrie.
Chicu a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la postul N4, că i-a remis premierului rus „proiectul de acord care a exclus punctele pe Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale”.
„Asta s-a întâmplat în septembrie. Până la etapa actuală nu avem un răspuns de la Guvernul Rusiei, dacă acceptă acordul în așa format. Așteptăm reacția Federației Ruse, dar nu exclud că nu vom primi acești bani”, a precizat Chicu, mai menționând că Republica Moldova va avea o problemă dacă nu va primi creditul.