Liderul socialiştilor AMENINȚĂ: Vom face tot posibilul să provocăm alegerile anticipate

Potrivit lui Dodon, asta pentru că PSRM consideră că alegerile din noiembrie au avut loc cu mai multe încălcări. De asemenea, socialistul spune că în urma şedinţei Consiliului Republican al PSRM s-au stabilit şi priorităţile fracţiunii socialiste în Parlament.
„În calitate de preşedinte al fracţiunii a fost desemnată Zinaida Greceanîi. Printre priorităţile Partidului Socialiştilor se numără: denunţarea Acordului de Asociere al R. Moldova cu UE, desfăşurarea unui Referendum naţional privind vectorul geopolitic al ţării, includerea în obiectul de studii a istoriei şi limbii moldoveneşti, precum şi modificarea Constituţiei în privinţa alegerii preşedintelui ţării de către cetăţeni”, a declarat Igor Dodon.
De asemenea, socialistul a criticat dur intenţia Partidului Comuniştilor de a colabora cu partidele pro europene şi a încercat să atragă membrii comunişti de rând, chemându-i să se alăture platformei socialiste.
sursa: politik.md