Nu ceda prin nimic în fața „babei Jenea” nici cel mai mintios premier moldovean, V. Tarlev, pe care eu l-am supranumit „vulturul statalității moldovenești” și „vulturul statalității de Bășcălia”. Acesta află din presă când unul din miniștrii lui era demis, precum tot din presă a aflat și despre propria demitere. Mai târziu, și alți înalți reprezentanți ai „elitei” politice comuniste au recunoscut, cu diferite ocazii, că au aflat din presă de anumite lucruri. Astfel, situația era bizară și hilară pentru că ceea ce trebuia să afle presa de la premieri, aflau premierii de la presă. Trăsnăile pe care le debitau fruntașii partidului și guvernului lui Voronin pot constitui o antologie a umorului și a satirei moldovenești. Fiind taxați de presă, ei acuzau jurnaliștii că „nu au înțeles corect” și că „au scos din context” declarațiile lor. Comuniștii, atunci ca și acum, acționau primitiv , ca din topor. Simțeau că sunt izolați de intelectualitatea națională, înțelegeau că marxism-leninismul lor nu le mai servea la nimic, de aceea căutau cu febrilitate un alt „Marx”, care să-i legitimeze politic. Primul a fost Ștefan cel Mare, declarat de ei „apărătorul statalității R. Moldova”, apoi Iisus Hristos, „primul comunist” din lume, potrivit lui Voronin. Să nu uităm nici pentru o clipă că ei au venit să conducă o țară sfâșiată de criza identitară, o țară în care mănăstirile, mormintele voievozilor și ale marilor scriitori ș. a. m. d. se aflau peste Prut. Era, deci, firesc ca ei să pornească o adevărată cruciadă împotriva României și a românismului și să încerce să-și însușească, hoțește, miturile naționale.
Era o situație cu totul nouă, care trebuia înțeleasă și explicată, lucru pe care am încercat să-l fac în editorialul „Hoții de mituri”, publicat pe 21 noiembrie 2003.
„Până la prăbușirea URSS, noi am trăit cu „mitul poporului sovietic”; în ultimii ani ai existenței URSS, propaganda comunistă nici nu mai vorbea de POPOARE sovietice, ci doar de POPORUL sovietic. Nu mai existau ucraineni, georgieni, azeri, armeni etc., ci doar un singur popor – mărețul popor sovietic.
Prăbușirea URSS a spulberat acest mit și noile state s-au creat pe identități naționale distincte. Fostele republici unionale sovietice nu au avut probleme cu identitatea – ucrainenii și-au creat statul ucrainean, estonienii – statul estonian, georgienii – statul georgian ș. a. m. d. „Problema” a apărut numai în cazul R. Moldova.
Ca să edifici un stat nou, independent și suveran, cu denumirea R. Moldova, trebuia un mit nou. Noul stat, R. Moldova, nu se putea servi de miturile străvechi, acestea fiind deja „ocupate de români”, iar cele mai recente (mitul Eminescu, să zicem, cu „suntem români și punctum”) erau periculoase pentru „noua statalitate moldovenească”. Și atunci, comuniștii au devenit hoți de mituri, recurgând la o fraudă istorică de proporții. Au declarat R. Moldova „succesoarea de drept” a Țării Moldova, „confiscând” mitul lui Ștefan cel Mare și declarându-l proprietate exclusivă a… R. Moldova. S-a ajuns la absurd: numele unuia dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc, simbolul unității acestui neam, este declarat și utilizat cu nerușinare drept simbol al statului R. Moldova, stat edificat pe un teritoriu rupt din trupul Țării Moldovei, creată și apărată de Ștefan cel Mare. Comuniștii nu au bariere morale și remușcări de conștiință în fața istoriei: nu m-aș mai mira dacă Voronin l-ar decora post-mortem pe marele voievod cu Ordinul Republicii pentru merite deosebite în afirmarea „statalității moldovenești” și l-ar primi în rândurile Partidului Comuniștilor.
Românismul e o Biserică. O Biserică plină cu icoane. Cu icoanele moldoveanului Ștefan cel Mare, a munteanului Constantin Brâncoveanu, a ardeleanului G. Coșbuc. Moldovenismul antiromânesc e un club, un „dom culturî” plin cu portretele lui Stalin, Brejnev și Voronin.
Statul R. Moldova poate fi construit numai pe această Biserică, dar nu pe mituri false sau furate. Iată de ce, parafrazându-l pe Malreaux, zic: R. Moldova ori va fi românească, ori nu va fi deloc. Tertium non datur. Sau, ca să fie clar și pentru hoții de mituri: tretie ne dano. Și punctum”.
Oricum, s-a produs: comuniștii se declară și azi continuatori și apărători ai cauzei lui Ștefan cel Mare…
Fragment din cartea „Groapa cu lei”
