Actualitate

Rușii vor lua o decizie privind importul de băuturi alcoolice din RM în 10 zile

“Mi s-a spus clar: cel mult în zece zile va fi luată o decizie. Vom vedea care va fi această decizie. Eu sper că va fi nu atît în folosul vinificatorilor din Republica Moldova, cît în folosul consumatorului din Federaţia Rusă”, a declarat ministrul Bumacov într-un interviu pentru Postul de radio “Europa Liberă”.

Republica Moldova a îndeplinit toate condiţiile pe care le-a cerut Rospotrebnadzor, a prezentat tot ce i s-a cerut, a finalizat şi reforma sectorului vitivinicol. “Am anulat toate autorizaţiile care au fost eliberate anterior de alte laboratoare. Am stabilit că numai laboratorul nostru de referinţă, acreditat de Federaţia Rusă şi de Uniunea Europeană, va elibera de acum înainte certificate pentru export”, a mai spus ministrul.

Moscova a stopat pe deplin importul de băuturi alcoolice din Republica Moldova la 10 septembrie 2013.

Şeful Centrului de cercetare a pieţei de băuturi alcoolice din Rusia, Vadim Drobiz, declara anterior că după parafarea Acordului de Liber Schimb cu UE procedurile de import vor fi revăzute. E clar că procedurile de import-export din Republica Moldova şi Georgia vor trebui să fie similare cu cele din UE, afirma expertul Drobiz.

Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, după introducerea embargoului în 2006 pierderile anuale se ridicau la 300 milioane de dolari SUA, acum pierderile ar fi de 40 milioane de dolari anual.

sursa: moldpres.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *