Internațional

(Australia) Cerul orașului Sydney este întunecat de fumul unui incendiu de vegetație

Incendiul localizat în Munții Albaștri, un lanț muntos situat la circa o sută de kilometri de Sydney, a aruncat cel mai mare oraș al țării în semi-întuneric, cerul fiind acoperit de un strat de nori cu o nuanță roșiatică. Întrucât din cer cade cenușă, autoritățile sanitare i-au avertizat pe cei cu probleme respiratorii să aibă grijă.

Focul se extinde în mod imprevizibil și este întețit de vântul puternic și de temperaturile anormal de ridicate pentru acest sezon, care ajung până la 34 de grade. Rafalele puternice de vânt au împiedicat decolarea mai multor avioane dotate cu echipamente pentru stingerea incendiilor. Deocamdată nu s-au înregistrat victime omenești.

Incendiile de vegetație sunt frecvente în această țară, ele izbucnind de obicei în perioada verii australe, care începe decembrie și se încheie în februarie. În anul 2009, un incendiu în statul Victoria, tot din sudul țării, a ucis 173 de persoane și a transformat mii de locuințe în cenușă.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *