Internațional

Mii de persoane PROTESTEAZĂ contra alegerilor în Azerbaidjan

Protestatarii la Baku au cerut anularea alegerilor și demisia lui Aliev. Aliev i-a succedat tatălui său la președinția acestei mici națiuni bogate in petrol în 2003, extinzând decenii de regim dinastic.

Marșul a fost condus de Jamil Hasanli, istoricul care a fost principalul contracandidat din partea opoziției dar a obținut mai puțin de 6% din voturi, în timp ce Aliev 85%.

Poliția a estimat la 1.500 numărul protestatarilor, în timp ce opoziția a afirmat că erau între 8.000 și 10.000. Protestul a fost semnificativ mai redus decât la alegerile prezidențiale precedente din 2003 și 2008, când de trei-patru ori mai multe persoane s-au adunat pentru a contesta rezultatele.

Observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa au calificat votul de miercuri eronat. Cu o zi înainte, Comisia Electorală Centrală a publicat rezultatele alegerilor pe o aplicație smartphone, arătând că Aliev conducea confortabil.

Acest guvern trebuie să plece și va pleca", a declarat Hasanli. El a criticat autoritățile electorale azere, spunând că "își vor primi cu toții pedeapsa".

Explozia prețului petrolului și o economie în plină expansiune i-au permis lui Aliev să-și cimenteze controlul asupra țării, în special după prăbușirea tumultuoasă a Uniunii Sovietice, când Azerbaidjanul a intrat într-un război cu Armenia vecină.

Anii de represiune guvernamentală neîntreruptă și luptele interne au slăbit de asemenea opoziția, căreia i-a fost greu să reprezinte o provocare pentru Aliev la ultimul vot.

Hasanli a fost prezentat candidat în ultimul moment după ce prima alegere a opoziției nu a putut să se înregistreze pentru că are cetățenia rusă și mulți observatori i-au calificat campania prost planificată și lipsită de energie.

Sursa: AGERPRES


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *