Ultima oră

Video: MASACRU pe un stadion de fotbal: 74 de morți și peste 1000 de răniți

Mii de suporteri ai echipei Al Masry au invadat terenul, după ce echipa lor a învins cu 3-1 marea rivală Al Ahly, într-un meci contând pentru Cupa Egiptului.

Ministrul Sănătăţii din Egipt a anunţat oficial că bilanţul victimelor a crescut la 74, conform CNN.

Unele surse, printre care The Sun şi Sky News, susţin că bilanţul victimelor ar fi crescut la 74.

CNN scrie că pe străzile din Cairo au ieşit protestatari care strigă "Jos cu dictatura militară!" şi "Mâine venim să dăm jos armata".

Armata egipteană a fost trimisă miercuri seară la Port-Said după ciocnirile violente care au urmat unui meci de fotbal, precedând o reuniune de urgenţă a guvernului de joi, a relatat postul de televiziune public, citat de AFP.

Fraţii Musulmani acuză susţinătorii regimului Mubarak de a fi provocat violenţele de la Port-Said

Federaţia de fotbal din Egipt a "amânat pe perioadă nedefinită" toate meciurile de fotbal din ţară.

"Mulţi oameni urlau după ajutor, cereau intervenţia poliţiei, a armatei. Timp de o oră, nu a fost niciun reprezentant al forţelor de ordine pe teren. Acest lucru a cauzat multe victime şi mulţi răniţi", a declarat corespondentul Sky News în Egipt.

Sky News scrie că suporterii au aruncat în teren pietre, sticle şi torţe. Doctorii care acordă îngrijiri răniţilor spun că mulţi suporteri au fost înjunghiaţi mortal, chiar pe teren. Alţii au murit după ce au căzut din tribune sau au nimerit în mijlocul bătăilor.

Via Gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *