O carte despre marele singuratic – George Meniuc

Îngrijit de conf. univ. Elena Ţau, volumul a apărut graţie Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu”, aceasta fiind a doua carte, după ce instituţia a editat „Dicţionarul scriitorilor români basarabeni”.
În discursul său, preşedintele USM, Arcadie Suceveanu, a specificat faptul că această carte este un adevărat roman epistolar. Între altele, George Meniuc a visat tot timpul să scrie marea lui carte, care, în sfârşit, s-a dovedit a fi volumul său de scrisori. „El a fost marele singuratic, comunicând cu lumea mai mult prin scrisori sau la telefon”, a spus el.
Cartea cuprinde scrisorile lui George Meniuc adresate unor oameni de cultură: Tatiana Găluşcă-Crâşmaru, dragostea vieţii sale, Ovidiu Bârlea, Vladimir Beşleagă, Nicolae Romanenco ş.a.
Venit la Chişinău la 28 iunie 1940, condus la Gara de Nord din Bucureşti de către marele poet Geo Dumitrescu, George Meniuc nu s-a mai putut întoarce în patrie, regretând că a plecat de acolo, plătind, într-un fel, tribut regimului comunist.
„Valoarea acestor scrisori constă în faptul că sunt documente literare”, a constatat îngrijitoarea ediţiei, Elena Ţau. Ea a spus că a scos din volum mai multe scrisori ca, pe urmă, să le reintroducă, pentru a păstra originalitatea acestora. Profesoara a mai menţionat că această carte merită să fie obiectul de studiu al unei teze de doctorat.
Pe marginea volumului s-au mai pronunţat Vladimir Beşleagă, Nicolae Esinencu, Valeriu Nazar, Vlad Zbârciog, Ion Ciocanu, Victoria Fonari ş.a.