Stimaţi colegi, genericul congresului nostru, aflat la a doua ediţie, este „Presă, Putere, Libertate”. Vorbind despre aceste trei lucruri (Presă, Putere, Libertate), inevitabil trebuie să vorbim despre democraţie. Winston Churchill spunea: „Democraţia fără presă este inacceptabilă. Democraţia cu presă este insuportabilă”. Pentru a nu ne consuma în discuţii bizantine despre echidistanţa presei, trebuie, înainte de a vorbi despre starea presei din R. Moldova, să vorbim despre starea democraţiei în R. Moldova şi să răspundem la întrebarea: trăim într-un regim cu democraţie inacceptabilă sau insuportabilă? Aş risca să cred că noi, cei din R. Moldova, beneficiem, totuşi, de un regim cu o democraţie insuportabilă, dacă acceptăm butada premierului britanic.
Toate problemele presei noastre de astăzi sunt şi problemele democraţiei moldovene. Presa de la Chişinău este exact la fel ca democraţia de la Chişinău. Concluzia poate fi extrapolată, fără riscul de a greşi prea mult, asupra presei din România, Rusia sau America. R. Moldova nu a ieşit încă din pielea de şarpe a comunismului, a unui sistem totalitar, care, practic, a rămas intact după un an de guvernare democrată.
Denumirea prezentei secţiuni este „Presa şi Puterea în R. Moldova. Presa în campania electorală”. Ca să mă menţin în limita acestei probleme, îmi permiteţi să mă refer foarte sumar la următoarele chestiuni: Presa militantă şi presa echidistantă, Solidaritatea breslei jurnalistice de la Chişinău, Presa şi Libertatea, Presa şi Puterea şi De ce are nevoie presa de la Chişinău.
Presa militantă şi presa echidistantă
Dacă astăzi se respiră mai uşor la Chişinău, dar se respiră mai uşor, e şi meritul acelei prese pe care eu o numesc militantă şi care a contribuit într-o măsură decisivă la venirea la putere a partidelor liberal-democrate. E adevărat, treaba asta nu place la toţi. Voronin, de exemplu, se arăta revoltat şi deranjat de faptul că, în acest an, Chişinăul foieşte de maşini cu numere de înmatriculare româneşti. Pentru aceştia gradul de independenţă şi democraţie în R. Moldova se măsoară după numărul jeep-urilor cu numere de înmatriculare de Tiraspol, Odesa şi Breansk. Apropo, într-un cântec din epoca Cenaclului „Flacăra” – „Să nu uităm de cei mai trişti ca noi” -, există o strofă:
Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig,
Un cântec nu-i nimic, dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.
Şi presa nu valorează prea mult, dacă nu face mai cald în casele în care-i frig. Dar în Moldova, domnii mei, e frig, e încă foarte frig şi, după alegerile din 28 noiembrie, să nu fie frig ca în Siberia. Ca să nu se întâmple aceasta, avem nevoie de o presă militantă. Nu opun spiritul militant în presă echidistanţei, dar nici nu accept laşitatea presei care îmbracă haina echidistanţei. R. Moldova trebuie trasă de urechi în sus din mlaştina mentalităţilor sovietice, comuniste şi ruseşti, R. Moldova trebuie împinsă (iertaţi-mi verbul) în albia modernizării pe toate planurile. Fără o presă militantă însă, aceste obiective istorice nu pot fi atinse. Eu înţeleg, jurnaliştilor din instituţiile de presă care navighează sub pavilion american sau britanic li-i mai uşor, ei îşi permit luxul de a fi echidistanţi, noi însă trebuie să ne ducem crucea doar de aspiranţi la gloria deontologiei presei anglo-saxone: luăm cuvânt la mitinguri – ni se deschid dosare penale, ni se aminteşte că avem copii şi nepoţi şi ar putea să dispară… Atât la acest capitol, că şi aşa poate fi prea mult.
Solidaritatea breslei jurnalistice
Am rămas puţin surprins ieri, când o televiziune de ştiri de la Chişinău, referindu-se la congresul nostru, concluziona. Citez: „Primele concluzii oferite de participanţii la congres sunt: presa din R. Moldova este împărţită la nesfârşit în două tabere, adică presa de limbă rusă şi presa de limbă română. Astfel spus, este o împărţire în două societăţi diferite, adică acei care vorbesc limba rusă şi acei care vorbesc limba română. Într-un cuvânt, cei care vorbesc limba română preferă presa românească, iar cei care vorbesc limba rusă preferă presa rusească. Altfel spus, cei care vorbesc limba română preferă democraţia şi integrarea europeană a R. Moldova, iar cei care vorbesc limba rusă preferă comunismul şi preferă, desigur, Rusia”.
În primul rând, nu cred că aceasta „este prima concluzie” a congresului nostru. În al doilea rând, e uşor exagerată concluzia domnişoarei cu microfonul că „cei care vorbesc limba română preferă democraţia şi integrarea europeană a R. Moldova”. Avem la Chişinău ziare, televiziuni, jurnalişti şi politicieni care vorbesc destul de bine limba română, dar care nu pot fi suspectaţi că „preferă democraţia şi integrarea R. Moldova în UE”. Astfel, trebuie să admitem că şi comuniştii, şi presa comunistă de limbă română „preferă democraţia şi integrarea R. Moldova în UE”. De-ar fi să fie aşa! Aici e marea încurcătură şi originalitate a insuportabilei democraţii moldovene, că societatea noastră nu e împărţită în două, cum se afirmă, ci e o matrioşkă rusească în care orice parte se mai împarte încă într-o parte. Astfel, partea moldoveană (societatea şi presa) se mai împarte în două părţi – presa moldoveană pro-românească care înseamnă automat şi proeuropeană, şi presa moldoveană anti-românească care este prin vocaţie antieuropeană şi anti-moldovenească. Şi asta nu e tot. Presa moldoveană pro-românească se mai împarte la rândul ei în două – în presă proeuropeană statalistă şi în presă proeuropeană unionistă. Presa unionistă se mai împarte în două – care scrie cu  din A şi care scrie cu Î din I… Şi tot aşa, toate la noi se împart până la capăt, fără rest. În felul acesta, jurnaliştii de limbă română de la Chişinău constituie o ceată pestriţă, zgomotoasă şi, bineînţeles, talentată de credincioşi care intră în aceeaşi biserică, dar se închină la sfinţi diferiţi. Cred că am răspuns la chestiunea despre solidaritatea breslei jurnalistice de la Chişinău.
Presa şi Libertatea
O presă liberă, cu adevărat liberă, este o utopie. Şi într-o democraţie inacceptabilă, şi într-o democraţie insuportabilă libertatea presei (implicit a jurnalistului) are, vorba clasicilor, un singur măsurătoriu – cel moral. Eşti liber pe măsura în care eşti moral. Şi nu invers, Doamne fereşte! Un jurnalist e liber pe atât câtă libertate poate duce pe umerii săi, iar această libertate se circumscrie unui cadru moral. Eu, personal, m-am simţit mai liber în timpul celor opt ani de democraţie comunistă, fiindcă presa noastră era mai puţină şi mai morală.
Presa şi Puterea
Ca să înţelegeţi cum e Puterea de la Chişinău (Bucureşti), răsfoiţi ziarele şi priviţi televiziunile de la Chişinău (Bucureşti). Şi invers. Cum e Puterea aşa e şi Presa. Aceasta însă nicidecum nu înseamnă, în mod fatal, că am intrat într-un cerc vicios din care nu putem ieşi. Dimpotrivă, presa, fie că şi în zigzaguri şi cu paşi mici, trebuie să iasă de sub hipnoza Puterii, să slujească publicul. Din păcate, şi astăzi, o parte a „câinilor de pază” din Chişinău, în loc să latre, se gudură în faţa Puterii şi a Viţelului de aur.
De ce are nevoie astăzi presa democratică de la Chişinău
Nu sunt de acord cu acei care răspunzând la această întrebare pun pe primul loc banii. Experienţa de 20 de ani ne-a demonstrat că şi cu bani foarte mulţi poţi face o presă foarte proastă. Instituţii glorioase de presă din R. Moldova s-au prăbuşit sub povara valizelor cu bani. Nu întotdeauna mi se par motivate reproşurile faţă de ţara-mumă vizavi de sprijinul financiar prea modest acordat presei de la Chişinău. Nu poţi hrăni veşnic, din palmă, un pui, căruia nu-i mai cresc aripile, care papă non-stop, se îngraşă şi tot pinguin rămâne, nu-şi mai poate lua zborul. Nu trebuie să pretindem de la Departamentul respectiv de la Bucureşti să ne servească cu păstrăvi. Mai important este, când noi deschidem o păstrăvărie, să fim ajutaţi să învăţăm cum să utilizăm mai bine undiţa. Vreau să spun că presa de la Chişinău are nevoie de profesionalizare. Două căi există. Prima: stagii ale ziariştilor de la noi la instituţii de presă din România, dar nu deplasări de o săptămână-două cu mici şi bere, dar de câteva luni, cel puţin. A doua: ziarişti buni din România să facă un an-doi de armată în presa noastră. Presa mondială îşi caută o altă identitate. Apariţia presei on-line reclamă modificări de politici editoriale şi management economic. Iată încă un domeniu unde ne-ar trebui undiţa colegilor din România. În felul acesta, am soluţiona şi alte probleme despre care n-am vorbit explicit aici, dar care se regăsesc implicit. Vă mulţumesc.
