Din pacate, aceasta carte de critica literara a intarziat sa apara catre Aniversarea mea. Se vede ca s-a tinut de prescriptiile Testamentului ancestral, care ne osandeste pe noi, moldovenii, cu o Aurora de la rasarit o data la saptezeci de ani, cu o zurba populara la 500 de ani si cu o scriere acatarii nu mai rar decat o data intr-un secol.
„Lucrarea sa fie stil si metafora dintr-o bucata, navadita cu vigoare, idei proaspete, refractare la prejudecati si stereotipuri, dreasa cu umor si optimism autohton, captivanta ca o Ciuleandra si memorabila mai mult de trei zile” – zice Documentul citat mai sus. „Lucrarea lui Andrei Oieru nu ca se citeste, se bea pe nerasuflate pana la ultima picatura, ca o licoare pe degeaba, gratie faptului ca maestrul zugraveste portretul eroului principal in cele mai armonizate traditii europene”, scriu azi, conjugat, mai toate ziarele nationale.
Sunt magulit ca am devenit prototipul lui A. Oieru, acest Cerber de la poarta literaturii noastre, care, in timpul liber de corvoada si repulsia cititului, se mai face si romancier.Dupa unii, cartea sa a dezinfectat si aerisit o parte considerabila din librarii si din mintile cititorilor, nu are precedent etc., etc., insa nimeni nu a observat ca autorul ei nu s-a putut detasa de nastrusnica „bunavointa” – trasatura caracteristica a moldoveanului vecin cu UE.
Sarcasm steril, inexactitati si fantezii pe muchia aberatiilor – sunt alte invinuiri aduse operei Mele. Poftim, cititi ce fel de brusturi in stejari descopera el:„…miorismul mahmur, evocarea cicalitoare a meritelor stramosilor, sentimentalismul manelist si patriotismul fara judecata matura, alte procedee ieftine de gadilit talpile cititorilor, precum si promovarea tantarilor in armasari si confectionarea sitelor de matase nu-i fac onoare autorului”, adica Mie.
Intr-un alt pasaj – bulboana de metafore, adevarul literar si artistic fiind lasat inadins la suprafata vartejului -, autorul ma compara ba cu o girueta, ba cu un lichid care intotdeauna ia forma vasului in care este turnat, ba ca hranesc cititorul cu lapte de pasare vopsita. Judecati si voi:„Dependenta de plecaciune, cumpana nu se multumeste sa se inchine listei oficiale a chipurilor cioplite, ci excaveaza idoli noi din malul fantanii nationale, ca sa tulbure si mai mult apele. Morala speculativa, gudurare la usa bisericilor si basme lacrimogene – acestea sunt ingredientele de baza ale ciorbei sale jurnalistice. Oh! Oh! Oh! Sarmana hartie rabdatoare! Catime de padure a cazut spre a te naste tu, dar barem un bustean n-a aterizat peste acest scrib din mahalaua dintre Prut si Nistru, mentor iesit de curand din popusoiste”.
Delicat vorbind, adica fara patetismul unor deputati independenti, A. O. a cam luat-o razna cu bustenii zburatori si hartia stradalnica. Apoi nici nu se osteneste sa spuna in opusul sau critic cu ce am putea inlocui hartia, ca sa nu aiba de suferit cartea sa, care, intr-adevar, este buna in capitolul unde autorul descrie cu lux de amanunte peisajul ce se deschide din balconul vilei mele, chipul meu de proroc, vestimentatia mea democrata, preferintele mele culinare modeste, caci eu traiesc cu viata poporului meu, despre care si scriu in cartea recenzata de A. O. Dar ce folos, daca criticul nu are balcoane!
