Republica Moldova – stat parodie: 158 de funcționari dețin cetățenia Transnistriei, iar 41 dintre ei au acces la secretul de stat

Informația se conține într-un răspuns al SIS la interpelările deputatului în care a solicitat să fie informat despre măsurile pe care le întreprinde instituția referitor la sechestrarea persoanelor de către „mgb”-ul transnistrean.
Potrivit lui Chiril Moțpan, Serviciul de Informații și Securitate a mențonat că a atras atenția organelor de urmărire penală asupra acestei situații, când persoane cu cetățenia „rmn” au acces la informații clasificate, în repetate rânduri.
Amintim că ex-deputatul a mai dezvăluit în cadrul aceleiași conferințe de presă că 75 de cetățeni ai Republicii Moldova, angajați în structurile de forță ale Chișinăului, dar care domiciliază în stânga Nistrului, sunt supuși riscului de a fi sechestrați în orice moment de organele neconstituționale de la Tiraspol, din moment ce procurorii nu întreprind nimic pentru a pedepsi vinovații. În 2020 au fost sechestrate zece persoane. Doi dintre aceștia, Adrian Glijin și Stanislav Mânzărari rămân prizonieri ai regimului de la Tiraspol până în prezent.
Amintim că recent, ex-preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu ocazia victoriei la „prezidenţialele” din regiunea transnistreană, scrutin nerecunoscut de comunitatea internaţională.