Politică

PNM condamnă demersul înaintat de USR către CEC: Ingerință în alegeri

Partidul Național Moldovenesc (PNM) anunță că condamnă demersul înaintat de Partidul Uniunea Salvați România (USR) către Comisia Electorală Centrală de la Chișinău, calificându-l drept o ingerință și o imixtiune inacceptabilă în alegerile parlamentare din Republica Moldova.

„Deși scrutinul s-a încheiat, el nu a fost încă validat de Curtea Constituțională, iar implicarea directă a unui partid politic din afara țării în această etapă reprezintă o tentativă clară de influențare a procesului democratic și o încercare de discreditare a Partidului Național Moldovenesc”, se menționează într-un comunicat de presă.

Demersul USR a fost îndreptat împotriva PNM și a unuia dintre membrii săi, insinuând incompatibilități care nu există. „În realitate, Codul administrativ al României (OUG 57/2019, art. 228–230) nu conține nicio prevedere care să interzică unui consilier local român, membru al unui partid politic în România, să fie concomitent membru al unui partid politic în Republica Moldova, având cetățenie moldovenească, atâta timp cât nu încalcă jurământul și atribuțiile funcției sale în România. Prin urmare, acțiunea USR dovedește necunoașterea legislației din România și Republica Moldova, dar și o dublă măsură evidentă, mai ales având în vedere că deputatul PAS, Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, a aderat la USR în noiembrie 2022, păstrând concomitent calitatea de deputat PAS și candidând din nou în 2025”, comunică PNM.

Formațiunea mai notează că acest demers ar fi un fel de „represalii”, după ce PNM ar fi refuzat să se retragă din cursa electorală. „PNM nu va ceda în fața presiunilor venite nici de la partidul de guvernare de la Chișinău, nici de la București, nici de la Moscova, nici de la Bruxelles.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *