Editorialistul Cornel Ciurea avertizează că în Republica Moldova pare în curs o „operațiune specială” menită să marginalizeze opoziția reală și să transforme competiția politică într-un teatru controlat. Potrivit analizei sale, planul este calculat: eliminarea sau slăbirea celor care nu pot fi controlați politic pentru a lăsa în scenă doar o opoziție „de vitrină”, docilă și convenabilă. Această abordare, dacă se confirmă, pune sub semnul întrebării sănătatea democrației și legitimitatea mecanismelor politice din țară.
Primul val al acestei operațiuni, susține Ciurea, ar fi vizat figuri precum Ion Ceban, urmat de Irina Vlah, exclusă din cursa electorală — exemple care, în opinia editorialistului, servesc ca semnal pentru alți actori politici: oricine pune probleme structurilor de putere riscă să fie izolat sau discreditat. Descrierea marchează un model: susțineri logistice, manevre administrative sau juridice și o intensificare a presiunii publice care, în ansamblu, pot reduce șansele opoziției de a concura pe picior de egalitate.
Mai recent, atenția ar fi îndreptată spre Vasile Costiuc, un alt politician perceput drept incomod pentru cei aflați în fruntea guvernării. Dacă patternul se repetă, observatorii politici avertizează că riscul este transformarea pluralismului într-o iluzie — rămâne doar aparența unei competiții, fără adversari reali capabili să controleze deciziile sau să ofere o alternativă credibilă. Într-un astfel de context, votul cetățenilor și mecanismele democratic-electorale își pierd din substanță.
Criticii acestei strategii subliniază efectele pe termen lung: degradarea încrederii publice în instituții, polarizare și erodarea responsabilității politice. O scenă în care opoziția e exclusiv decorativă favorizează concentrarea puterii, reducând transparența și mecanismele de control care trebuie să tempereze abuzurile. De asemenea, crește riscul ca nemulțumirile sociale să se canalizeze în afara cadrului democratic, alimentând instabilitatea.
Rămân însă întrebări esențiale: care sunt probele concrete ale unui asemenea plan organizat, cine îi coordonează, ce mecanisme legale sau administrative sunt folosite și — poate cel mai important — ce reacție vor avea instituțiile statului, societatea civilă și comunitatea internațională? Fără clarificări și investigații independente, acuzațiile riscă să rămână la nivel de narativ politic. În orice caz, analiza lui Cornel Ciurea reaprinde alarma: democrația funcțională cere opoziție reală, nu doar aparența ei, iar protejarea pluralismului rămâne o prioritate.
