Închisoare pentru un ginecolog din Ștefan Vodă care a dus la moartea unei gravide

Un fost șef al Secției obstetrico-ginecologice a Spitalului Raional Ștefan Vodă a fost condamnat pentru neglijență în acordarea asistenței medicale, fapta având ca rezultat decesul unei paciente.
Judecătoria Căușeni a pronunțat o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată pe un termen de probă de un an. De asemenea, medicului îi este interzis să profeseze timp de doi ani. Procurorii au anunțat că vor contesta sentința, cerând o pedeapsă mai severă.
Incidentul s-a produs în iunie 2022, când femeia însărcinată, în vârstă de 28 de ani, cu sarcină cu risc ridicat, nu a fost redirecționată către o instituție medicală corespunzătoare, fiind internată într-un spital de nivel I, destinat doar nașterilor fiziologice.
În timpul operației cezariene, medicul a provocat accidental leziuni la artera uterină și rinichi, iar monitorizarea postoperatorie deficitară a dus la agravarea stării pacientei și, în final, la deces.
Expertiza medico-legală a confirmat că neglijența medicului a fost cauza directă a hemoragiei masive și a șocului hemoragic care au condus la deces. Pentru a mușamaliza totul, inculpatul a completat acte medicale cu date false, sugerând că intervenția era urgentă, deși pacienta trebuia transferată.
Instanța a dispus, de asemenea, plata unui prejudiciu moral de 400.000 de lei succesorului victimei și despăgubiri pentru pierderea întreținătorului copiilor minori, până la majoratul acestora.