Noi percheziții în cadrul cauzei penale „TUX”

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și ai Direcției urmărire penală ai INI, cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, sub conducerea procurorilor PCCOCS, desfășoară noi acțiuni în cadrul cauzei penale „TUX”.
Potrivit autorităților, sunt în curs peste 20 de percheziții pe teritoriul Republicii Moldova, la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate în dosar.
„Rezultatele acestor percheziții urmează să fie coraportate la probatoriul existent, în vederea tragerii la răspundere a celor vinovați. Cercetarea penală pe dosar continuă și cu alte acțiuni procesual-penale, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, notează IGP.
Schema „TUX” a explodat la începutul lunii octombrie, când mii de utilizatori au constatat că nu își mai pot retrage banii și au primit mesaje prin care erau obligați să investească încă 100 de dolari pentru a-și menține conturile active. Investigațiile arată că peste 50.000 de persoane din Republica Moldova au fost atrase în această platformă de investiții false, cu pierderi estimate la peste 48 de milioane de euro.
Participanții vedeau pe platformă „profituri” generate artificial și erau încurajați să aducă noi membri în schimbul unor recompense, un mecanism clasic de tip piramidal.