Chișinăul începe discuții tehnice pe trei clustere de negocieri pentru aderare

Republica Moldova începe discuții la nivel tehnic cu Comisia Europeană și Președinția daneză pe trei dintre cele șase grupuri de capitole de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană: Valori fundamentale, Piața internă și Relații externe. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, care a subliniat că aceste clustere reprezintă nucleul negocierilor de aderare și sunt definitorii pentru orice stat membru al UE.
„Aceasta înseamnă că putem începe discuțiile pe fond, la nivel tehnic, în cadrul cărora vom primi clarificări, ghidare și monitorizare din partea Comisiei Europene și a statelor membre. Acest lucru ne va permite să ne facem temele pentru acasă și să menținem dinamica și ritmul reformelor”, a menționat oficiala, reiterând angajamentul autorităților de a avansa și mai mult, în anul următor, în nivelul de pregătire pentru aderare.
„Mulțumim Președinției daneze a Consiliului UE și Comisiei Europene pentru încredere și pentru sprijinul acordat în avansarea agendei noastre europene”, a scris Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook.
Deschiderea oficială a negocierilor pe capitole, pe care autoritățile de la Chișinău au mizat până la sfârșitul acestui an, necesită acordul tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, consens care nu a fost deocamdată obținut.
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, din 15 decembrie, că lipsa unei decizii oficiale nu împiedică avansarea lucrărilor la nivel tehnic.