Politică

Stamate, după incidentul cu împușcături la IP Centru: Suntem tratați drept proști

Fosta deputată PAS, Olesea Stamate, a reacționat public după apariția informațiilor privind focurile de armă trase în sediul Inspectoratului de Poliție Centru, afirmând că incidentul scoate la iveală nu doar un episod grav de iresponsabilitate, ci și o tentativă de mușamalizare din partea autorităților.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Stamate susține că focurile de armă ar fi fost trase în noaptea de 18 spre 19 decembrie, pe holurile Inspectoratului, după petrecerea organizată cu ocazia Zilei Poliției, iar în incident ar fi fost implicați nu doar polițiști de rând, ci și persoane cu funcții de conducere.

Potrivit acesteia, informațiile despre caz au apărut inițial pe unele canale de Telegram, iar comunicatul oficial al Poliției a fost emis abia pe 22 decembrie, atunci când situația nu ar mai fi putut fi ascunsă.

Olesea Stamate consideră că faptul că polițiștii, care ar trebui să asigure securitatea cetățenilor, ajung să tragă focuri de armă în interiorul unui Inspectorat, după o petrecere, indică vulnerabilitatea statului și slăbiciunea instituțiilor. Ea mai afirmă că încercarea de a ascunde informația ar demonstra lipsă de respect față de societate și o abordare prin care cetățenii ar fi tratați cu superioritate.

În același context, fosta deputată face trimitere și la un alt caz recent, cel de contrabandă cu armament depistat la vamă, susținând că și atunci informația ar fi ajuns în spațiul public doar după ce a fost relatată de presa din România. În opinia sa, aceste episoade ar arăta un tipar în care problemele sunt ignorate sau ascunse, în loc să fie soluționate.

Stamate afirmă că lupta cu scurgerile de informații sau cu platformele de comunicare nu rezolvă problemele de fond ale sistemului. Potrivit ei, dificultățile reale țin de calitatea personalului, de nivelul de pregătire profesională, de salariile necompetitive și de lipsa unor mecanisme eficiente de control și integritate. Ea avertizează că, în lipsa unor reforme reale, adevărul va continua să iasă la suprafață, indiferent de încercările de a-l ascunde.

Reacția Olesei Stamate vine după ce Inspectoratul General al Poliției a confirmat că, la 19 decembrie, în sediul IP Centru au fost trase focuri de armă, fiind identificate trei cartușe, și a anunțat că au fost demiși polițistul vizat și conducerea Inspectoratului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *