Actualitate

112 avioane americane se îndreaptă acum spre Iran. O confruntare teribilă pare iminentă

O mobilizare aeriană de proporții a pus pe jar comunitatea internațională de monitorizare a zborurilor. Peste 112 avioane de transport militar C-17 Globemaster, coloana vertebrală a logisticii americane, au fost detectate în ultimele săptămâni îndreptându-se spre Europa și Orientul Mijlociu, scrie zerohedge.com.

Pentru a înțelege scara acestui eveniment, analiștii militari fac o comparație istorică tulburătoare: nu s-a mai văzut o asemenea desfășurare de forțe de la celebra operațiune „Furtună în deșert”. Practic, o parte semnificativă din flota globală de transport a SUA este acum în aer sau deja poziționată strategic, o mișcare care nu trece niciodată neobservată de radarele civile și de pasionații de analiză din surse deschise.

Operațiunea, începută discret la jumătatea lunii ianuarie, nu îi implică doar pe americani. Datele arată un furnicar de activitate și din partea Forțelor Aeriene Regale britanice, care au intensificat zborurile logistice între bazele din Marea Britanie și Cipru. Deși oficialitățile păstrează discreția, experții citați de platforme precum ZeroHedge avertizează că numărul „neobișnuit de mare” de aeronave sugerează pregătiri pentru un scenariu de amploare, transformând cerul regiunii într-un coridor militar activ 24 de ore din 24.

Avioanele C-17 Globemaster sunt unele dintre cele mai mari aeronave de transport militar din lume și pot transporta cantități semnificative de echipamente sau un număr mare de trupe într-o singură misiune. Armata americană le utilizează frecvent pentru desfășurări rapide în zone de conflict sau pentru consolidarea prezenței militare în regiuni strategice.

Mișarea vine pe fondul unui context foarte tensionat

Mișcările militare au loc pe fondul unor discuții între Statele Unite și Iran, mediate de Oman. Deși ambele părți au transmis mesaje prudente de deschidere, rămân divergențe majore, în special în ceea ce privește programul iranian de rachete balistice, un punct-cheie cerut de Washington.

O a doua rundă de discuții este așteptată în zilele următoare, deși nu este clar dacă negocierile vor continua în cazul unei escaladări militare.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a pus sub semnul întrebării seriozitatea Washingtonului, sugerând că negocierile ar putea fi folosite drept acoperire pentru consolidarea prezenței militare americane în regiune. El a declarat că Iranul „monitorizează atent situația” și va decide dacă va continua dialogul diplomatic.

Anterior, oficialul iranian a avertizat că, în eventualitatea unui atac american, Iranul nu ar lovi teritoriul SUA, ci bazele militare americane din regiune, ceea ce, în opinia sa, ar putea antrena întregul Orient Mijlociu într-un conflict extins.

Tensiuni și în Strâmtoarea Hormuz

Tensiunile s-au accentuat și în Strâmtoarea Hormuz, un punct strategic pentru comerțul global cu energie. Guvernul american a recomandat navelor comerciale care tranzitează zona să evite ambarcațiunile iraniene, invocând riscuri sporite de securitate, notează express.com.

Departamentul Transporturilor al SUA a precizat că situația este monitorizată constant pentru a proteja libertatea de navigație și siguranța vaselor americane. Echipajelor li s-a cerut să fie pregătite să își identifice nava și pavilionul sub care navighează, dacă sunt oprite de forțe iraniene.

Recomandările vin după incidente recente, inclusiv confiscarea unor nave și un episod în care o navă sub pavilion american a evitat o încercare de interceptare de către ambarcațiuni iraniene înarmate. De asemenea, armata americană a confirmat doborârea unei drone iraniene care se apropia de un portavion american din regiune.

Aceste evoluții ar putea reflecta diviziuni interne în conducerea iraniană

Deși oficialii din ambele tabere afirmă că există încă spațiu pentru un compromis privind programul nuclear iranian, rachetele balistice și sprijinul acordat de Teheran unor grupări armate din regiune, viitorul negocierilor rămâne incert.

Unii analiști se întreabă de ce Iranul a adoptat o poziție mai fermă în condițiile în care Statele Unite își consolidează prezența aeriană, navală și sistemele de apărare antirachetă în Orientul Mijlociu.

Potrivit Sanam Vakil, directoarea programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord de la Chatham House din Londra, aceste evoluții ar putea reflecta diviziuni interne în conducerea iraniană. „În fața unei amenințări externe, diferitele facțiuni ale regimului tind să acționeze unitar”, a explicat ea. „Însă în perioadele de mediere, apar tentative de subminare reciprocă.”

Analista a adăugat că există riscul ca administrația de la Washington să devină nerăbdătoare și să ia în calcul o opțiune militară, dacă tensiunile continuă să crească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *