Social

La Chișinău va avea loc un marș de solidaritate cu Ucraina la patru ani de la invazie

În Capitală va fi organizat un marș de solidaritate cu Ucraina cu prilejul împlinirii a patru ani de la declanșarea invaziei ruse la scară largă. Evenimentul este anunțat de organizatorii inițiativei civice „Stop Russian Aggression”.

Potrivit acestora, participanții sunt așteptați pe 24 februarie, la ora 17:50, în centrul Chișinăului, la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de unde va începe acțiunea publică.

Organizatorii subliniază că data are o puternică încărcătură simbolică și reprezintă un moment de reflecție asupra consecințelor războiului. Într-un mesaj public, aceștia au menționat că ziua amintește de suferințele a milioane de cetățeni ucraineni, în condițiile în care infrastructura energetică a Ucrainei este supusă constant atacurilor.

„Această zi este o amintire a suferințelor prin care trec milioane de ucraineni. Țara se confruntă cu lovituri masive asupra sistemului energetic, iar iarna este deosebit de grea. Chiar și fără electricitate, apă sau încălzire, Ucraina nu cedează. În această perioadă dificilă suntem datori să fim alături și să ne exprimăm sprijinul, amintind tuturor că războiul continuă”, au declarat organizatorii.

Marșul are drept scop exprimarea solidarității față de poporul ucrainean și transmiterea unui mesaj public de susținere și pace, în contextul războiului care afectează securitatea regională și întreaga Europă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *