Chișinăul cere ajutorul UE după poluarea Nistrului. A fost solicitată activarea Mecanismului de Protecție Civilă

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Decizia a fost luată după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere, care s-au scurs în râul Nistru, au atins noi valori.
Potrivit șefului Executivului, prin acest mecanism, Chișinăul a solicitat sprijinul partenerilor europeni pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialiști și a echipamentelor necesare pentru gestionarea situației din teren.
„Este vorba despre echipamente pentru captarea, reținerea și colectarea impurităților petroliere din apă, precum și despre stații mobile de testare a calității apei”, a precizat Munteanu.
Premierul a menționat că acest sprijin este necesar pentru a consolida capacitățile de intervenție ale instituțiilor responsabile – Ministerul Mediului, prin Agenția de Mediu și Apele Moldovei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Agenția Națională pentru Sănătate Publică – care sunt implicate în monitorizarea și gestionarea situației.
De menționat că, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Novodnistrovsk (regiunea Cernăuți), pe râul Nistru au fost observate pete de substanță petrolieră. Instituțiile responsabile au inițiat analize și intervenții pentru a limita răspândirea poluantului, instalând sisteme de captare a substanțelor pe anumite sectoare ale râului. Anterior, autoritățile anunțau despre o scurgere de aproximativ 1,5 tone de produs petrolier.