Justiție

Galerie FOTO: România îl predă la graniță pe fostul șef din serviciul de informații al Moldovei, acuzat că spiona pentru KGB-ul din Belarus

Alexandru Bălan, fostul director adjunct al Serviciului de Informații din Republica Moldova, acuzat că spiona pentru KGB al Belarus, va fi predat vineri de Poliția Română autorităților moldovene la un punct de trecere a frontierei.

„Astăzi, 24 aprilie, Poliţia Română va escorta un bărbat, de 47 de ani, cu dublă cetăţenie moldovenească şi română, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în forma continuată, la un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în vederea executării unei pedepse privative de libertate”, a anunţat, vineri dimineaţă, Poliția Română.

Este vorba despre Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova, potrivit Agerpres. Pe 9 septembrie 2025, acesta era adus sub escortă, de la Timişoara la sediul DIICOT, pentru a fi audiat.

Acesta va fi predat autorităţilor din Republica Moldova la PTF Albiţa, după ce Curtea de Apel București a aprobat extrădarea sa. 

„Reamintim că (…) la data de 9 septembrie 2025, a fost dispusă reţinerea acestuia şi ulterior arestarea preventivă, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată. Ancheta, desfăşurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informaţii din România, Ungaria şi Cehia, precum şi de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia şi Republica Moldova”, a precizat Poliția Română.

Acuzat de trădare de DIICOT

Bălan a fost deja condamnat de Judecătoria Chişinău la un an şi şase luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului de stat.

Pe lângă condamnarea din Republica Moldova, Alexandru Bălan este judecat în România pentru „tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat”. Potrivit DIICOT, Bălan a spionat în favoarea KGB din Belarus.

„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu anul 2024 şi până în prezent, suspectul, care a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activităţi de divulgare neautorizată a unor informaţii secrete de stat, către reprezentaţi ai unei puteri străine, respectiv ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, informa DIICOT, în septembrie 2025.

Conform DIICOT, între anii 2024 – 2025, suspectul a realizat două întâlniri, ambele în Budapesta (Ungaria), cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate.

În luna februarie, Alexandru Bălan a fost trimis în judecată de DIICOT. El se afla în arest din 10 septembrie 2025, măsura fiind prelungită de mai multe ori de instanţele din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *