Politică

Nicușor Dan salută deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova: „Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană” 

Președintele României, Nicușor Dan, a salutat acordul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene privind deschiderea primului grup de capitole de negociere cu Republica Moldova și Ucraina, calificând momentul drept un nou pas important în procesul de integrare europeană al celor două state. Liderul de la București a reafirmat că România va continua să ofere sprijin politic și expertiză pe parcursul negocierilor de aderare. 

„Cele 27 de state membre au agreat să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, prin deschiderea primului cluster dedicat valorilor fundamentale. România a susținut statele vecine încă de la începutul acestui proces și va continua să le stea alături cu expertiză și sprijin multisectorial pe tot parcursul lor european”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook. 

Șeful statului român a subliniat că extinderea Uniunii Europene contribuie la consolidarea stabilității și securității continentului și a transmis un mesaj ferm privind perspectiva europeană a Chișinăului și Kievului. 

„O Europă unită, care își extinde spațiul de democrație, securitate și prosperitate, este o Europă mai puternică și mai competitivă. Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană”, a punctat președintele României. 

Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022 și a obținut statutul de țară candidată în iunie același an. Ulterior, evaluările Comisiei Europene au confirmat progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău, iar liderii europeni au aprobat deschiderea negocierilor de aderare. 

În toamna anului 2025, Republica Moldova a finalizat procesul de screening bilateral cu Uniunea Europeană, iar în decembrie au fost lansate primele discuții tehnice privind capitolele de negociere, marcând o nouă etapă în parcursul său european. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *