Tot mai puțini gospodari cresc vaci. Oamenii spun că laptele nu le mai aduce câștig

Tot mai puțini gospodari din Republica Moldova aleg să mai țină vaci. Costurile mari de întreținere, furajele scumpe și prețul mic oferit de colectorii de lapte îi fac pe mulți oameni să renunțe la această ocupație, care altădată era una obișnuită în satele moldovenești.
„Eu am avut și pare-mi-se vreo șapte ani în urmă, am crescut, țineam la gospodărie trei vaci, aveam 30 de oi, aveam patru porci și acum nu mai avem nimic decât găinușele. Nu se merită, nu este nici din partea statului susținere, nu este nici din partea colectorilor, carnea chiar dacă o creșteam un vițel nu aveam cui să-i dau, veneau intermediari și o luau cu copeici și atunci oamenii decât să aibă, mâncam mai puțin”, a spus o femeie.
Oamenii spun că nu mai este la fel de rentabil să întreții o vacă în gospodărie. Cheltuielile pentru hrană, îngrijire și muncă depășesc, în multe cazuri, veniturile obținute din vânzarea laptelui.
„Nu țin deoarece nu am posibilitate, nu mai sunt acasă. Este greu de ținut, mai ușor te duci și cumperi. Toți sunt peste hotare, cine să țină o pensionară sau un pensionar?”
„Da, cândva am ținut și eu, cândva vreo trei vaci și doi cai, porci am avut, vreo două căprițe, dar am vândut tot, munca pe care o depui, mai mult cumperi și bagi în animale, dar nu este niciun rezultat, rămânem mai mult cu munca.”
„Am avut acum recent, dar nu mai este putere. Totul în minus, hrana, munca, nu ieși cu nimic absolut”, au spus gospodarii.
Datele economice confirmă declinul producției de lapte în gospodării. Potrivit expertului Veaceslav Ioniță, sectorul lactatelor trece printr-o schimbare majoră: fermele produc tot mai mult lapte. În 2025, Republica Moldova a produs aproximativ 246.000 de tone echivalent lapte. Dintre acestea, doar 64.000 de tone au venit din ferme, iar restul, peste 180.000 de tone din gospodăriile populației. Pentru 2026, tendința continuă: fermele ar urma să ajungă la circa 70.000 de tone, în timp ce producția din gospodării este estimată la doar 160.000 de tone.