Copiii de la Zimbru, întâlnire memorabilă cu legenda fotbalului Marcio Amoroso

Fostul internațional brazilian Marcio Amoroso, unul dintre numele importante ale fotbalului mondial, a vizitat baza clubului Zimbru Chișinău, unde s-a întâlnit cu tinerii fotbaliști ai academiei. Acesta a răspuns întrebărilor copiilor, a oferit autografe, s-a fotografiat cu ei și le-a împărtășit din experiența sa în fotbalul de performanță.
Amoroso s-a declarat impresionat de interesul și pregătirea celor mici, spunând că aceștia cunoșteau detalii despre cariera sa.
„Au fost întrebări foarte bune din partea copiilor. Mă bucur că știau cine sunt și ce carieră am avut. Se vede că s-au informat din timp”, a declarat fostul atacant brazilian.
În cadrul vizitei, Amoroso a susținut și un scurt masterclass, la care a participat și fotbalistul primei echipe a Zimbrului, Tudor Butucel.
Întâlnirea a fost apreciată de copiii prezenți, care au descris experiența drept una de neuitat.
„A fost o surpriză foarte mare. Nu prea avem ocazia să vină în Moldova astfel de jucători celebri. Mi s-a părut un om foarte apropiat de copii, a oferit autografe și a făcut poze cu toată lumea”, a spus unul dintre tinerii fotbaliști.
La final, fostul internațional le-a transmis copiilor un mesaj de încurajare, îndemnându-i să nu renunțe la visul de a deveni fotbaliști profesioniști.
„La început, fotbalul este o joacă, dar, în timp, poate deveni o profesie. Este un drum dificil, însă îi sfătuiesc să-și urmeze visul, să nu uite niciodată bucuria cu care au început să joace și să dea întotdeauna tot ce au mai bun”, a afirmat Marcio Amoroso.
Marcio Amoroso a evoluat de-a lungul carierei la cluburi precum Udinese, Parma, Borussia Dortmund și AC Milan. În tricoul Borussiei Dortmund a câștigat titlul în Bundesliga în 2002, iar la nivel de club a înscris 150 de goluri. Pentru naționala Braziliei a jucat în perioada 1995–2003, marcând nouă goluri în 19 selecții și contribuind la câștigarea trofeului Copa America în 1999.